ARAD. Târgul internaţional de medicină a avut cu 15% mai mulţi vizitatori decât în anii precedenţi.
ARAD. Cea de a 18-a ediţie a târgului Ar-Medica s-a dovedit a fi un real succes pentru mediul medical din România şi nu numai. Ediţia din acest a a reuşit să stabilească chiar şi un record în ceea ce priveşte numărul de vizitatori, acesta ajungând la pragul de cinci mii!
ARAD.Timp de trei zile, Aradul este capitala medicinei şi tehnicii medicale de ultimă generaţie.
ARAD. UVVG şi-a prezentat cercetările ştiinţifice la Târgul „AR-MEDICA”.
ARAD - Medici, studenţi sau pur şi simplu pasionaţi de medicină, cu toţii se adună în aceste zile la târgul de profil.
Noi informații în cazul celor 60 de percheziții desfășurate vineri, 6 noiembrie, în județul Arad. Procurorii au anunțat că au fost descoperite și ridicate 43 de arme neletale deținute ilegal, precum și muniție de diferite tipuri și calibre. Ancheta vizează 60 de persoane suspectate că au achiziționat arme și muniție fără a avea autorizațiile necesare.
Un arădean de 59 de ani este cercetat pentru camătă și șantaj, după ce ar fi împrumutat unui bărbat 156.000 de euro, încasând de la acesta dobânzi de peste trei ori mai mari decât suma împrumutată. Două proprietăți, evaluate la aproximativ 800.000 de euro, ar fi fost folosite drept garanție.
Tribunalul București a admis luni o nouă cerere depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai blândă, și anume arest la domiciliu.
Regiunea Egeei de Nord din Turcia, țară cu peste 8.000 de kilometri de coastă la patru mări, primește mai puțini vizitatori decât litoralul situat mai la sud, deși pare a fi locul ideal pentru a scăpa de haosul vieții moderne. Ceea ce face ca Egeea de Nord să fie specială este îmbinarea dintre natură, istorie, gastronomie și un stil de viață liniștit.
Volume din secolele XVII, XVIII și XIX se regăsesc pe rafturile unei biblioteci speciale, dedicate cărților vechi, inaugurată la Colegiul Național „Moise Nicoară”.
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost primită, luni, la Palatul Cotroceni, de președintele Nicușor Dan, cei doi urmând să discute inclusiv despre securitatea din zona Mării Negre.