Inspectoratul de Poliție Județean Arad a precizat, în urma unei solicitări transmise de aradon.ro, că cele mai des întâlnite substanțe psihoactive în urma testării conducătorilor de vehicule au fost: cannabis, metamfetamină și cocaină. Ce se întâmplă cu șoferii care sunt depistați pozitiv în urma testării cu aparatul Drugtest la una dintre substanțele psihoactive?
Local
Aceeași firmă care a finalizat înainte de termen lucrările de la Complexul Muzeal Arad și de la Biblioteca Județeană va finaliza lucrările de la Colegiul de Arte cu aproximativ 4 luni înainte de termen.
Local
Mai multe școli din județul Arad au fost nevoite să suplinească lipsa spațiilor prin amenajarea unor săli de cursuri, laboratoare, biblioteci sau cabinete medicale în containere amplasate în curțile unităților de învățământ, iar primăriile care dețin clădiri care nu pot fi extinse vor investi în astfel de module și în următorii ani.
Local
Istoricul arădean Antoniu Martin reacționează la vandalizarea Sanctuarului Fecioarei Maria de la Međugorje, din Bosnia și Herțegovina.
Local
Arădenii pot solicita, din nou, cardul european de sănătate în forma fizică, fie fizic la sediul Casei de Asigurări de Sănătate Arad, fie online.
România
Ministerul de Externe de la Moscova a afirmat marți seară că afirmațiile României că drone rusești i-au violat spațiul aerian sunt lipsite de temei și a promis să răspundă la expulzarea de către autoritățile de la București a unui diplomat rus, relatează Reuters.
4
România
Un val de căldură se va extinde şi intensifica treptat în România dinspre regiunile vestice, din 30 iulie, iar intensitatea maximă a acestuia urmează a se realiza cel mai probabil în perioada 3 - 6 august, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.