Grupul PSD-ALDE din Consiliul Local Municipal, coordonat de consilierul social-democrat Beniamin Vărcuş, a depus la primărie un proiect de hotărâre privind menținerea actualei destinații, de piață agroalimentară, a Pieței Catedralei, precum şi un tabel ce cuprinde peste 5000 semnături aparţinând arădenilor ce doresc acelaşi lucru.
România
Peste 10.000 de persoane au ajuns, încă de sâmbătă, la Mitropolia Moldovei și Bucovinei din Iași, pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, înaintea debutului oficial al pelerinajului prilejuit de hramul Ocrotitoarei Moldovei, programat în perioada 8-15 octombrie.
ARADON Sport local
În schimb, Viitorul pierde pe teren propriu în faţa unei pretendente la promovarea în Liga 2.
Local
Rezultatele extragerilor Loto din data de 04-10-2026 sunt următoarele:
Local
Sute de curioși de toate vârstele au trecut pragul Complexului M al Universității „Aurel Vlaicu”, la Ziua Cercetătorilor.