Tinerii se întorceau acasă cu trenul R 4334, însă garnitura nu ar fi oprit în stație, lăsând grupul în haltă.
Elevii așteptau trenul cu bagajele pregătite, însă garnitura a încetinit la intrarea în haltă și apoi și-a continuat drumul spre Oradea. Copiii plecaseră vineri, cu trenul, la un eveniment organizat de Consiliul elevilor în comuna Roșiori. Au coborât în halta Mihai Bravu și au mers apoi spre locul în care urma să se desfășoare evenimentul. Pentru întoarcere, grupul trebuia să ajungă duminică, la ora 10:17, în aceeași haltă, pentru a urca în trenul care venea de la Halmeu și mergea spre Oradea.
„Au fost anunțați dinainte că sunt aproximativ 50 de copii. S-a trimis adresă către CFR și tabelul cu toți copiii. Nu era o situație apărută pe moment, se știa că grupul trebuie preluat din halta Mihai Bravu”, a transmis unul dintre părinți pentru Bihon.
Pentru copii, momentul a fost unul de panică. Elevii și-au sunat părinții care îi așteptau în gara din Oradea și le-au spus că trenul nu îi preluase.
Mai multe detalii AICI.
Citiți principiile noastre de moderare aici!