Întâlnirea de Cupa Davis dintre echipele României şi Sloveniei, din cadrul primului tur al Grupei I a Zonei Euro-Africane, se va disputa, după cum aţi aflat în premieră pe www.aradon.ro, în perioada 4-6 martie, în Sala Sporturilor „Victoria” din Arad, a anuţat, ieri, într-un comunicat Federaţia Română de Tenis.
Local
Zeci de angajatori din Arad au participat la o dezbatere privind Codul Muncii și noile reglementări din acest domeniu.
România
Președintele Nicușor Dan are consultări, luni, la Palatul Cotroceni, cu liderii partidelor pro-europene despre programele SAFE și PNRR, a anunțat, duminică, Administrația Prezidențială.
UT Arad
Adrian Mihalcea și-a dus la bun sfârșit mandatul la Arad. Va rămâne și campionatul viitor?
Local
Ediția a patra a festivalului a adus la Săvârșin peste 100 de meșteșugari și producători din toată țara, concerte, gastronomie tradițională și activități pentru întreaga familie, marcând deschiderea sezonului pentru turiști.
2
România
Rezultatele extragerilor din data de 26-04-2026 sunt următoarele:
UT Arad
Adrian Mihalcea știe cum să-i motiveze pe jucătorii UTA-ei până la finalul campionatului.