TIMIŞOARA. Participare extrem de mumeroasă a sportivilor arădeni de la CS AMEFA la ediţia a XXIV-a a competiţiei internaţionale de culturism, de tradiţie în Banat, Cupa Libertăţii – Memorial Vasile Balmuş.
ARAD. Cenaclul ADN literar Arad se întâlnește vineri, 14 noiembrie, ora 16.00 - la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, - cu scriitorii din Lugoj: Ela Iakab, Simion Dănilă, Dan Florița Seracin, Ion Oprișor, Nicolae Silade, Mircea Anghel, Cristian Ghinea, Remus Valeriu Giorgioni, Ionel Panait și Georgiana Mincu.
Trei episcopi, propuşi Sfântului Sinod al BOR pentru funcţia de mitropolit al Banatului.
ARAD. În cadrul unei conferinţe de presă, susţinută alături de Dorel Căprar, deputatul PSD, Flavius Măduţa, a dat o veste bună arădenilor: Guvernul, la intervenţia primului ministru Victor Ponta, alocă Aradului suma de 7,786 milioane de lei pentru asigurarea continuităţii serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat a populaţiei.
ARAD. După centralizarea a 300 de secții de votare, potrivit numărătorii paralele a alianței creștin liberale, la nivel de municipiu ACL a câștigat 43,6% iar PSD a adunat 26,7% din voturile arădenilor. În județ, situația este similară, candidatul ACL a primit 46% din voturi iar cel al PSD are 28,6%.
Local
Aproape 1.750 de cazuri de infecții respiratorii au fost înregistrate în doar șapte zile în județul Arad. Alte 156 de persoane au fost diagnosticate cu pneumonie, potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică Arad.
România
Sosirile și înnoptările în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare, inclusiv apartamente și camere de închiriat, au crescut cu 9% și, respectiv, cu 10,2%, în luna august 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), publicate miercuri.
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost scos miercuri dimineața din Arestul Central și dus la sediul DIICOT, unde continuă perchezițiile informatice asupra dispozitivelor electronice ridicate de la vila lui din Mogoșoaia.
Advertorial
Apple nu lansează telefoane în fiecare toamnă, ci repoziționează standarde. Seria iPhone 17 a sosit cu o promisiune clară: să redefinească ce înseamnă performanță, durabilitate și inteligență artificială pe un dispozitiv care încape în buzunar.
Mapamond
Ambasadorii UE urmează să aprobe miercuri circa 1.650 de noi desemnări în baza regimului de sancțiuni al UE împotriva Rusiei, majoritatea axate pe complexul militaro-industrial al țării, au declarat marți diplomați ai UE, relatează Reuters.
1
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marți că ultimele informații ale serviciilor speciale sugerează că Rusia pregătește un „atac masiv” asupra Ucrainei, relatează Reuters.
1
Local
Câteva sute de maghiari au participat, marți seară, la comemorările din Parcul Reconcilierii din municipiul Arad, unde au fost depuse coroane la baza Statuii Libertății, monument dedicat celor 13 generali ai Revoluției maghiare executați în Cetatea Aradului la 6 octombrie 1849 pentru că au luptat împotriva Imperiului Austriac.
2