România
Biroul Permanent Național al PSD a decis miercuri, în unanimitate, ca partidul să își asume guvernarea, iar președintele social-democraților, Sorin Grindeanu, să fie propunerea de premier.
Local
La data de 24.06.2026, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova a formulat o propunere de arestare preventivă față de inculpatul C.D., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe în modalitatea violenței în familie, amenințare și distrugere.
1
Local
Pe lângă solicitările SMURD, pompierii au intervenit și pentru stingerea a două incendii de vegetație uscată care au afectat în jur de 500 de metri pătrați.
România
Liberalul Cătălin Predoiu, ministru interimar al Afacerilor Interne, a declarat, miercuri, că nu va contesta o eventuală excludere a sa din PNL, arătând că e un „paradox” faptul că „cei care au votat un Guvern care includea liberali sunt considerați suspecți de neloialitate, dar votarea unui Guvern simplu PSD, chiar și cu condiții, este în regulă”.
Local
Deși programările la traseu au ajuns aproape la zi, Prefectura anunță organizarea a două sesiuni suplimentare de susținere a probei practice, în luna iulie.
Local
Perioadele cu temperaturi caniculare impun măsuri speciale pentru asigurarea protecției angajaților.