ARAD. Elevii din 7 școli s-au întrecut, recent, în cadrul Cupei „Aurel Vlaicu” la fotbal, organizată de o comisie coordonată de prof. Flavius Stoica.
Într-un proiect Comenius în derulare la Colegiul Particular „Vasile Goldiș” din Arad.
La Liceul Teoretic ,,Mihai Veliciu” din Chişineu-Criş de „ Ziua Absolventului”.
ARAD. Patru locuințe au fost pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local de la finele săptămânii trecute. Toate patru fiind trecute pe lista clădirilor monument istoric și scoase la vânzare de către proprietari.
Mapamond
Premierul britanic, Andy Burnham, a declarat că va prezenta, în cursul acestui an, opțiuni pentru relații mai strânse între Regatul Unit și UE, afirmând în cadrul conferinței Partidului Laburist că Brexitul a făcut „mai mult rău decât bine”, a consemnat dpa.
România
Ministerul Apărării Naționale a transmis, marți, că misiunea de cercetare în zona localității Gropeni, județul Brăila, s-a încheiat, militarii prezenți la fața locului identificând un crater și fragmente de dronă.
Local
Focul a izbucnit la o anexă de pe strada Baba Novac, iar la locul intervenției a fost alocate mai multe forțe de intervenție.
UT Arad
A fost 4-0 la pauză, acesta fiind și rezultatul final. Juniorii au intrat după pauză, când nu s-a mai marcat.
România
Președintele Nicușor Dan a declarat marți că este momentul ca actuala criză politică să se încheie, subliniind că alegerile anticipate nu reprezintă o soluție.