„Ziua s-a încheiat târziu, în Comisia pentru Administrație, cu audierea ministrului desemnat Cseke Attila. Am fost acolo, așa cum am fost și la audierile din Comisiile pentru Sănătate și Antreprenoriat. Am ascultat, am întrebat, am cântărit răspunsuri. Mâine, toate acestea se transformă într-o decizie, iar eu știu ce înseamnă acel vot.
Nu votez doar un premier și o echipă. Votez un program în care regăsesc lucruri pentru care am muncit și pe care le-am susținut: reformarea statului, mai puțină birocrație, investiții, antreprenoriat, sănătate și o Românie care își continuă drumul european.
Știu că există neîncredere. O văd și în mesajele oamenilor și cred că tocmai în astfel de momente un parlamentar trebuie să spună limpede unde este și de ce. Cei care aleg să spună <nu> au tot dreptul să o facă, însă rămâne o întrebare firească: care este alternativa, cu ce program și cu ce majoritate?
Mâine, în Parlament, fiecare vot va avea un nume în dreptul lui. Votul meu va avea și o asumare”, este mesajul transmis de Geanina Pistru.
Citiți principiile noastre de moderare aici!