În primul weekend cu adevărat primăvăratic FLORI, FETE, FILME SAU BĂIEŢI şi un SORRY special.
Tribunalul Arad a constatat dizolvarea de drept a Consiliului, pentru că numărul consilierilor este mai mic decât cel necesar.
ARAD. Termen de execuţie, 36 luni şi un buget de 32 733 275,15 lei (TVA inclus), pentru un stadion la standarde UEFA. Noua arenă va avea 12.584 locuri, un mini-hotel, o parcare de 300 locuri pentru autoturisme și 20 pentru autocare, un muzeu al fotbalului arădean, dar și alte anexe.
PETRIŞ. O femeie în vârstă de 71 de ani a decedat joi după ce a căzut în fântâna din curtea casei sale din localitatea Petriş. Aparţinătorii victimei au sunat la 112 şi au cerut ajutor.
ARAD. Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Arad nu mai acreditează furnizorii locali de servicii sociale, ultimele prevederi legale desemnând Ministerul Muncii pentru realizarea acreditării.
Local
Aproape 1.750 de cazuri de infecții respiratorii au fost înregistrate în doar șapte zile în județul Arad. Alte 156 de persoane au fost diagnosticate cu pneumonie, potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică Arad.
România
Sosirile și înnoptările în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare, inclusiv apartamente și camere de închiriat, au crescut cu 9% și, respectiv, cu 10,2%, în luna august 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), publicate miercuri.
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost scos miercuri dimineața din Arestul Central și dus la sediul DIICOT, unde continuă perchezițiile informatice asupra dispozitivelor electronice ridicate de la vila lui din Mogoșoaia.
Advertorial
Apple nu lansează telefoane în fiecare toamnă, ci repoziționează standarde. Seria iPhone 17 a sosit cu o promisiune clară: să redefinească ce înseamnă performanță, durabilitate și inteligență artificială pe un dispozitiv care încape în buzunar.
Mapamond
Ambasadorii UE urmează să aprobe miercuri circa 1.650 de noi desemnări în baza regimului de sancțiuni al UE împotriva Rusiei, majoritatea axate pe complexul militaro-industrial al țării, au declarat marți diplomați ai UE, relatează Reuters.
1
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marți că ultimele informații ale serviciilor speciale sugerează că Rusia pregătește un „atac masiv” asupra Ucrainei, relatează Reuters.
1
Local
Câteva sute de maghiari au participat, marți seară, la comemorările din Parcul Reconcilierii din municipiul Arad, unde au fost depuse coroane la baza Statuii Libertății, monument dedicat celor 13 generali ai Revoluției maghiare executați în Cetatea Aradului la 6 octombrie 1849 pentru că au luptat împotriva Imperiului Austriac.
2