ARAD. Curtea de Apel Timişoara a amânat prima înfăţişare a procesului în care Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad cere pedepse mai mari pentru poliţiştii şpăgari Gheorghe Barbură, Costel Belciug şi Arin Boţa.
Doar două societăţi din cele şapte aflate în subordinea CLM Arad prezintă lună de lună rapoarte scrise în cadrul şedinţei ordinar
Campionatul bate la ușă, așa că Marțian și Catanzariti trebuie să se pună serios pe treabă, pentru a aduce jucătorii despre care se tot vorbește în ultima vreme.
Suspendarea retrocedărilor de imobile a fost prelungită cu trei luni, până în iunie.
Biroul de ridicări auto al Primăriei Municipiului Arad a fost solicitat de Poliţie de 57 de ori într-o lună!
Local
A intrat în vigoare legea privind recoltarea în scop preventiv a urșilor din România. Aradul are cotă de un urs.
Local
LIPOVA. Veste bună pentru toți cei care obișnuiesc să consume apă minerală de la izvorul din Lipova: după ce, pentru o perioadă de timp, izvorul nu a mai furnizat apă, acum problema a fost rezolvată.
Local
Arădenii care îndeplinesc condiţiile pentru obţinerea ajutorului de încălzire a locuinţei au la dispoziţie cinci centre în care pot depune cererile.
Local
Senator USR Răzvan Anghel: „Nu putem ieși din criza politică întorcându-ne la vechile aranjamente”.
Mapamond
Navanethem Navi Pillay, juristă și apărătoare a drepturilor omului din Africa de Sud, care este în prezent judecător la Curtea Internațională de Justiție, a câștigat vineri Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2026, „pentru eforturile sale de a promova pacea și dreptul internațional”, a anunțat Comitetul Nobel norvegian într-un comunicat de presă postat pe site-ul său.
Local
Arădeanca de 19 ani, în Top 7 la „Princess of Universe” și încoronată „Princess of Europe 2026”.
Local
„Sponsorizarea cu destinaţie” vine de la Webasto. A fost cumpărat un electrocardiograf, se mai achiziţionează o targă.
Local
14 pompieri militari din județul Arad au fost mobilizați pentru a sprijini intervențiile de stingere a incendiilor de vegetație și fond forestier din Parcul Național Domogled – Valea Cernei.