ARAD. Doar 4 goluri au reușit handbaliștii LPS-ului arădean în partea secundă a întâlniri susținute, la sala UAV, în compania Liceului „Traian Vuia” Reșița, în CN de juniori I. Arădenii au cedat cu scorul de 16-37 (12-19) spre nemulțumirea antrenorilor Titi Ionescu și Ștefan Deacu. În runda viitoare, miercuri, LPS Arad joacă la Hunedoara.
ARAD. Astăzi, începând de la ora 13, Sala Festivă a Liceului Pedagogic „Dimitrie Ţichindeal” găzduieşte o conferinţă pe tema lecturii. Conferinţa este susţinută de scriitorul Tudor Creţu, director al Bibliotecii Judeţene din Timişoara.
Timp de două zile oraşul Nădlac s-a transformat în capitala vinurilor. Şi nu doar a vinurilor româneşti, ci şi a celor din Cehia şi Slovacia. Asociaţia Grădinarilor din Nădlac a organizat cea de a patra ediţie a Degustării de Vinuri, o manifestaţie care, cu fiecare an ce trece, ia o amploare tot mai mare.
Gheorghe Seculici prezintă strategia pe care a elaborat-o pentru relansarea Camerei de Comerţ.
ARAD. Prozatorul Horia Ungureanu a mai scris o carte. De data aceasta, una de poezie. Întitulat „În numele tatălui”, volumul a apărut, recent, la cunoscuta editură Mirador din Arad.
Local
Aversele din ultima perioadă pot duce la inundații pe mai multe cursuri de apă din județul Arad. INHGA a emis avertizare de tip cod galben.
Local
Energie, curiozitate și multe planuri de viitor la „Ziua Porților Deschise din Complexul M al UAV.
Local
Un SMS transmis de pe un număr cu prefix de Filipine le transmite șoferilor că au de achitat amenzi de circulație. Totul este o înșelătorie!
Local
Nu mai puțin de șase șantiere sunt deschise în prezent în Nădlac, investițiile ridicându-se la zeci de milioane de euro.
Local
Circulația pe A1 Arad – Nădlac, în zona unde două autotrenuri au fost implicate într-un accident vineri după-masa, rămâne parțial închisă până luni seara.
Local
Magistrații au amânat, pentru a șaptea oară, pronunțarea sentinței în dosarul polițiștilor arădeni acuzați de faptul că au luat bani pentru permise.
Local
Direcția de Sănătate Publică Arad a transmis informații cu privire la evoluția și traseul pacientului suspectat de hantavirus.
1