Lansare de carte, în sala Concordia a Bibliotecii Judeţene „A.D. Xenopol”.
Cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei se preiau, până la 18 noiembrie, în centrele DDAC.
ARAD. Alteţa Sa Regală Principele Radu se va afla miercuri la Arad, pentru a-şi lansa cartea „Trei poduri peste lume. Consemnări între anii 1982 și 2003”. Evenimentul va avea loc la Librăria Cărtureşti din incinta Atrium Mall, începând de la ora 15.00.
La sala „Clio” s-a deschis expoziţia „Biblioteca publică arădeană la centenar”.
Invitat special al tragerii la sorţi a fost consilierul judeţean Caius Parpală.
Mapamond
Mii de persoane s-au adunat duminică în ploaie la Novi Sad pentru a aduce un omagiu victimelor tragediei produse la 1 noiembrie 2024, când acoperișul gării din acest oraș din Serbia s-a prăbușit și 16 persone și-au pierdut viața, incident care a declanșat o amplă mișcare de protest, condusă de studenți, care a culminat cu înfrângerea partidului lui Aleksandar Vucic la alegerile parlamentare, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 01-11-2026 sunt următoarele:
Local
Aeroportul Arad preia zborurile de la Timișoara. Wizz Air, TAROM și HiSky vor opera curse de pe aeroportul arădean, începând de luni dimineață.
Mapamond
Cetățenii bulgari au început să voteze duminică în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, o cursă extrem de strânsă în care se vor confrunta doi candidați cu viziuni diferite asupra războiului din Ucraina și relațiile cu Rusia, pe fondul tensiunilor sporite legate de atacurile cu drone asupra navelor comerciale din Marea Neagră, relatează AFP.
Mapamond
Aproape 500.000 de persoane au participat sâmbătă la manifestații împotriva costului vieții în întreaga Franță, dintre care 200.000 la Paris, potrivit unei coaliții intersindicale a tineretului, un grup format din sindicate și asociații care reprezintă elevii de liceu și studenții, informează AFP.
5