Sofia. Secțiile de votare s-au deschis la ora locală 07:00 (05:00 GMT) și se vor închide la ora 20:00 (18:00 GMT).
Actuala președintă Iliana Iotova, care pledează pentru dialog cu Moscova pentru a pune capăt războiului din Ucraina, se confruntă în cel de-al doilea tur de scrutin cu Andrei Giurov, fost premier interimar, susținut de opoziția pro-occidentală.
Deși s-a clasat pe primul loc cu 35% din voturi în primul tur, urmată de Ghiurov cu 32% din voturi, performanța Ilianei Iotova a fost mult sub previziunile sondajelor, care îi acordaseră un avans de până la 20 de puncte procentuale.
Potrivit analistului politic Teodor Slavev, rezultatele alegerilor au fost consecința „răspunsului ei neconvingător la amenințările rusești din Marea Neagră”, unde, în urma mai multor atacuri cu drone împotriva navelor comerciale, circa 30 de persoane sunt date dispărute, dintre care 21 în largul coastelor bulgare.
În timpul unei dezbateri televizate joi seara, ea a reiterat că „pacea poate fi obținută doar prin negocieri”.
„Acordarea mai multor bani Ucrainei, furnizarea de noi arme, mai sofisticate, duce doar la mai multe distrugeri și la moartea a numeroase persoane de ambele părți”, a declarat Iliana Iotova, care se prezintă drept o „președintă a păcii”, susținând în același timp apartenența Bulgariei la NATO.
Ca răspuns, Andrei Giurov a afirmat că „Rusia trebuie să înceteze agresiunea pentru a putea fi făcuți următorii pași”.
„Să numim țara din care provin amenințările”, a adăugat el, criticând-o pe Iotova pentru că nu a acuzat direct Moscova, în timp ce Bulgaria, apropiată istoric de Rusia, rămâne profund divizată în ceea ce privește relația sa cu această țară.
Premierul de centru-stânga, Rumen Radev, susține, la fel ca Iotova, că „un armistițiu în Ucraina și negocieri de pace sunt singura garanție sigură pentru încetarea atacurilor asupra navelor comerciale din Marea Neagră”.
Deși a convocat-o pe ambasadoarea Rusiei la Sofia, Eleonora Mitrofanova, premierul bulgar a refuzat să numească oficial un vinovat, invocând lipsa probelor directe.
Sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!