CRAIOVA. LPS Arad a susţinut, sâmbătă, la Craiova, în sala „Ion Constantinescu”, primul meci al sezonului 2013-2014 din Campionatul Naţional de handbal masculin, juniori I. Elevii lui Titi Ionescu şi Ştefan Deacu au cedat în faţa echipei CSŞ Craiova cu scorul de 34-31, având o prestaţie onorabilă.
O femeie şi bebeluşul ei de opt luni s-au ascuns în locul pentu odihnă al şoferilor pentru a trece ilegal frontiera.
PĂULIŞ. Meciul a fost unul de uzură, cu multe faulturi şi cu puţin fotbal. Gazdele au dominat teritorial, irosind câteva mari ocazii de gol prin Popa (min. 6-şut peste poarta goală de la 4 m), Geanîm (min. 37-lob de la 35 m pe lângă poarta goală) şi Ţepeş (în prelungiri-şutează de două ori pe lângă poartă).
ARAD. După ce treci de terenurile de tenis de la Activ, pe malul Mureșului, îi zărești tolăniți pe jos la picioarele stăpânilor sau alergând în perimetrul de concurs. Frumoși și dichisiți cei peste 1 200 de câini înscriși la CACIB, ediția 2013, fac senzație printre admiratori.
ARAD. În perioada 13 – 21 octombrie Teatrul Clasic ”Ioan Slavici” va deveni locul unde se vor reuni personalităţi culturale de marcă, regizori, actori din întreaga ţară dar și din străinătate.
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).