Asistenţii maternali sunt nemulţumiţi de retribuţie, program de lucru şi de lipsa unei perspective optimiste.
Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie a desemnat consultantul juridic pentru privatizare.
PECICA. În perioada 15-18 august va avea loc ediţia a XLVI-a a „Praznicului de pită nouă” de la Pecica.
Organizată de deputatul Claudia Boghicevici şi Asociaţia «Filantropia» a Bisericii Ortodoxe, şcoala de vară implică zeci de copii.
Peste 100 de posturi sunt disponibile în judeţ pentru angajaţii din Finanţe şi Vamă care au primit preavize.
Mapamond
Fratele fostului premier ungar Viktor Orban, Aron Orban, a fost arestat sub suspiciunea de trafic de persoane, potrivit unor informaţii din presă, a declarat luni prim-ministrul Peter Magyar, relatează MTI.
1
UT Arad
Trei victorii și o remiză au adunat juniorii „alb-roșii”. Toate importante și în deplasare.
Local
Cunoscut pentru performanțele sale în judo, pompierul arădean Bogdan Pește a obținut o nouă medalie de aur la Cupa Internațională „Constantin Ali Bogdan”. Este al șaselea an consecutiv în care urcă pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.
ARADON Sport local
BUZIAŞ. Nicio competiţie fără medalie pentru Maria Kunszabo, mezina unei familii care a scris pagini de istorie pentru judo-ul arădean şi românesc.
Advertorial
O Tesla din SUA cumpărată la licitație poate fi o alegere rațională, dar bateria rămâne componenta care decide dacă mașina electrică își merită banii. La un lot de pe Copart sau IAAI nu poți porni motorul și nu poți face un test de drum, așa că verificarea începe înainte de licitație, din documentele și fotografiile publicate.
ARADON Sport local
FELNAC. Liderul „la zi” din Liga a IV-a nu glumește deloc. După câteva meciuri în care a revenit spectaculos, pe final, acum a venit rândul unei victorii la scor de forfait, în chiar prima etapă a returului.