ARAD. Aceasta este deviza sub care Crucea Roşie Arad a desfăşurat un proiect finanţat de Centrul Cultural Judeţean Arad, al cărui scop a fost stimularea şi recompensarea tinerilor elevi care au rezultate bune la învăţătură şi promovează în mod activ voluntariatul.
Aproape 8.000 de cetăţeni stabiliţi în afara graniţelor ţării primesc pensie prin CJP Arad.
ARAD. Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit le pune la dispoziţie beneficiarilor Programului Naţional de Dezvoltare Rurală un sistem de informare on-line privind derularea fondurilor europene.
În prezent, construcţia unui ansamblu rezidenţial presupune realizarea acestuia din prizma unor principii arhitecturale moderne, având la bază omul, familia şi nevoile acestora. Confortul este ceea ce primează atunci când se demarează construcţia unui nou proiect imobiliar.
Punct final la programul Zilelor Aradului: din 16 până în 25 august, arădenilor li se oferă concerte, spectacole, vernisaje, un târg estival, petreceri, seminarii şi expoziţii.
Local
Podul hobanat din Arad nu mai este iluminat spectaculos pe timpul nopții, după ce proiectoarele montate pe hobane au fost distruse. Primarul Călin Bibarț spune că echipamentele vor fi înlocuite.
2
Mapamond
Serviciul Secret prezidențial american a activat luni un protocol de securitate la Casa Albă după ce un vehicul s-a izbit de perimetrul exterior al clădirii, informează EFE.
Local
Filmul explorează relaţia dintre persoana care trăieşte cu demenţă şi cei care îi poartă de grijă.
Local
Ucrainenii de la Automagistral Pivden, care au prins un contract pe Drumul Expres Arad-Oradea, anunță că lucrările încep la primăvară.
2
Local
A fost semnat contractul pentru cea de a doua etapă a modernizării fostului Spital Municipal.
Local
Noi informații în cazul celor 60 de percheziții desfășurate vineri, 6 noiembrie, în județul Arad. Procurorii au anunțat că au fost descoperite și ridicate 43 de arme neletale deținute ilegal, precum și muniție de diferite tipuri și calibre. Ancheta vizează 60 de persoane suspectate că au achiziționat arme și muniție fără a avea autorizațiile necesare.
1
Local
Un arădean de 59 de ani este cercetat pentru camătă și șantaj, după ce ar fi împrumutat unui bărbat 156.000 de euro, încasând de la acesta dobânzi de peste trei ori mai mari decât suma împrumutată. Două proprietăți, evaluate la aproximativ 800.000 de euro, ar fi fost folosite drept garanție.
5