27.000 metri pătrați vor fi acoperiți de un parc fotovoltaic la doar 2 kilometri de Arad.
Ghioroc. În această sâmbătă începe distracţia pe plaja lacului Ghioroc. Liga Studenţilor din Universitatea „Aurel Vlaicu” şi Uniunea Studenţilor Români anunţă cea de-a treia ediţie de Ghioroc Summer Fest. 8 weekenduri de distracţie, muzică şi voie bună, pe acordurile imnului oficial GSF, semnat de Sasha Lopez, 8 weekenduri în care distracția de pe litoral se mută mult mai aproape.
Directorul executiv al UTA-ei, Gheorghe Constantin a sistat toate negocierile cu posibili jucători ce ar putea ajunge la UTA şi a anulat partida amicală cu Ferencvaros.
ARAD. În perioada 26-30 iunie 2013, s-a desfășurat la Moneasa, Școala de Vară – Antreprenoriatul o opțiune de carieră, organizată în cadrul proiectului „Academia de Antreprenoriat – de la idee la afacere!”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
Potenţiala explorare a gazelor de şist în Arad a dus la o dezbatere publică organizată de societatea civilă.
România
Senatul dezbate și votează miercuri moțiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare.
România
Judecătoarea Sorina Marinaș de la Curtea de Apel Craiova susține că i-a trimis în luna octombrie președintelui Nicușor Dan dosarul deschis împotriva ei de Inspecția Judiciară, contrazicându-l astfel pe șeful statului care afirma că „nu a văzut” să vină la el un magistrat cu „extrasul” de la IJ.
România
Președintele USR, Dominic Fritz, a transmis, marți seara, că libertatea presei nu este o favoare oferită unor jurnaliști, ci baza democrației.
4
România
Președintele Nicușor Dan a criticat marți abordarea PNL și USR în privința unui eventual sprijin din partea sa pentru a prelua guvernarea, șeful statului subliniind că pentru a conduce o țară trebuie să ai 50% și niciun președinte dintr-o țară democratică „nu poate să suplinească diferența dintre 30% și 50%”.
România
Rolul autorităților care au direcționat persoane vulnerabile către familia Pașca din Bihor a fost adus în discuție chiar în fața președintelui Nicușor Dan. În cadrul unei conferințe de presă organizate marți seara, la Cotroceni, șefului statului i s-au cerut explicații cu privire la faptul că niciun reprezentant al acestor instituții nu figurează printre inculpații din dosarul DIICOT.
1
România
Președintele Nicușor Dan a afirmat marți, la Palatul Cotroceni, că este o „falsă dezbatere” că România trebuie să aleagă între Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană.
1
România
Președintele Nicușor Dan a declarat că raportul privind anularea alegerilor prezidențiale din România va fi făcut public, dar a subliniat că se ferește să mai dea calendare în privința publicării lui, menționând că documentul ar urma să cuprindă și informații „interesante” despre parcursul lui Călin Georgescu.
1