ARAD.Conform unui clasament publicat de către presa centrală, Universitatea de Vest Vasile Goldiş Arad se clasează pe locul doi în rândul universităţilor particulare la care au absolvit actuali parlamentari.
ARAD.Tineretul Conservator Arad consideră că atacurile îndreptate împotriva educaţiei religioase în şcoli reprezintă un atac grav la valorile autentice ale poporului român, creştin în proporţie de 99,3%.
Arad. Directorul executiv al UTA-ei, Gheorghe Constantin mai stă la Arad până la finele campionatului și pleacă. Definitiv sau nu, asta vom ști după o discuție serioasă cu finanțatorul clubului, Adrian Marțian.
ARAD.Biroul Permanent Naţional al PDL a luat în discuţie şi situaţia de la Arad, analizând decizia lui Gheorghe Seculici de a se retrage din fruntea organizaţiei PDL Arad. Decizia a fost ca Seculici să asigure interimatul până la alegerile judeţene.
NĂDLAC. A vrut să intre în ţară la volanului unui autoturism marca BMW, înmatriculat în Franţa, ce avea acte false de înmatriculare. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 26 de ani din judeţul Alba. Acesta se afla la volanul BMW-ului şi era însoţit de un proprietarul autoturismului, un tânăr în vârstă de 21 de ani, tot din Alba.
ARADON Sport local
Toate cele trei echipe din C-7 au adversari abordabili în runda cu numărul 13.
Local
Consiliul Județean a cofinanțat cu două milioane de lei modernizarea unei grădinițe din orașul Pecica.
Local
Arădenii vor putea intra din nou în Cinematograful Studio, după aproximativ două decenii în care sala a rămas închisă publicului. Nu este vorba despre reluarea activității cinematografului, ci despre o deschidere temporară, prilejuită de o expoziție dedicată istoriei sale.
Local
Primăria Municipiului Arad a anunțat că circulația rutieră pe strada Ecaterina Teodoroiu, în zona Parcului Reconcilierii, va fi reorganizată prin instituirea sensului unic pe tronsonul cuprins între strada Csiki Gergely și strada Vârful cu Dor, cu direcția de deplasare dinspre strada Csiki Gergely către strada Vârful cu Dor.
ARADON Sport local
SPARTA. Performanță remarcabilă pentru sportul arădean la Campionatul Mondial Trifecta Spartan Race, desfășurat în Grecia.
UT Arad
ARAD. După ce ieri vă prezentam statistica lotului „Bătrânei Doamne” şi în ce mod s-au remarcat cei 25 de jucători folosiţi de antrenorul Adrian Mihalcea în turul sezonului 2026-2027 din Superligă, astăzi vom pune accent pe cei care au pus umărul la zestrea de puncte.
Local
Un TIR încărcat cu țigări în valoare de aproximativ șase milioane de lei a fost interceptat de polițiști.
Local
ARAD. Adrian Wiener, deputat USR Arad, a analizat situația politică din România precizând că „democrația funcționează firesc doar în contextul pluralismului politic”. Wiener a făcut referire la rolul „puterii” și al „opoziției”.
1