Echipa de la Salvaspeo Arad a participat la acţiunea de salvare a unui speolog polonez căzut într-un aven.
Gheorghe Hagi a vorbit despre dezvoltarea competiției inventate de el și totodată șansa micilor fotbaliști.
ARAD. Şoferul unui TIR care efectua reparaţii a tras o sperietură zdravănă după ce camionul a căzut pe mâna sa. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad perna hidraulică a TIR-ului s-a rupt pe când şoferul efectua reparaţii, iar mâna acestuia a fost prinsă sub greutatea camionului.
VĂRŞAND. Doi sirieni în vârstă de 20 şi 41 de ani au fost descoperiţi de poliţiştii de frontieră de la Vărşand, ascunşi în remorca unui TIR încărcat cu seifuri, încercând să iasă în acest fel din România. Marfa urma să ajungă din Turcia în Ungaria.
În perioada 7-9 iunie transporturile vor fi în lumina reflectoarelor la Expo Internaţional.
Local
Centrele rezidențiale pentru persoane vârstnice din județul Arad trebuie să se conformeze noilor condiții igienico-sanitare până la 13 ianuarie 2027. Direcția de Sănătate Publică Arad le reamintește furnizorilor publici și privați de servicii sociale și obligația de a solicita vizarea autorizației sanitare de funcționare o dată la cinci ani.
ARADON Sport local
Toate cele trei echipe din C-7 au adversari abordabili în runda cu numărul 13.
Local
Consiliul Județean a cofinanțat cu două milioane de lei modernizarea unei grădinițe din orașul Pecica.
Local
Arădenii vor putea intra din nou în Cinematograful Studio, după aproximativ două decenii în care sala a rămas închisă publicului. Nu este vorba despre reluarea activității cinematografului, ci despre o deschidere temporară, prilejuită de o expoziție dedicată istoriei sale.
Local
Primăria Municipiului Arad a anunțat că circulația rutieră pe strada Ecaterina Teodoroiu, în zona Parcului Reconcilierii, va fi reorganizată prin instituirea sensului unic pe tronsonul cuprins între strada Csiki Gergely și strada Vârful cu Dor, cu direcția de deplasare dinspre strada Csiki Gergely către strada Vârful cu Dor.
ARADON Sport local
SPARTA. Performanță remarcabilă pentru sportul arădean la Campionatul Mondial Trifecta Spartan Race, desfășurat în Grecia.
UT Arad
ARAD. După ce ieri vă prezentam statistica lotului „Bătrânei Doamne” şi în ce mod s-au remarcat cei 25 de jucători folosiţi de antrenorul Adrian Mihalcea în turul sezonului 2026-2027 din Superligă, astăzi vom pune accent pe cei care au pus umărul la zestrea de puncte.
Local
Un TIR încărcat cu țigări în valoare de aproximativ șase milioane de lei a fost interceptat de polițiști.