ARAD. Costurile pentru întreţinerea spaţiilor verzi din municipiu sunt catalogate de către prim-vicepreşedintele Organizaţiei Municipale PSD Arad, Ilie Cheşa, ca fiind imense.
ARAD. Miercuri seama, la ora 22,00, ucrainienii de la Târnova aflaţi în greva foamei au refuzat să mai continue dialogul şi au anunţat că pleacă spre Bucureşti, pentru a protesta în faţa ambasadei, lucru pe care l-au şi făcut, pe parcursul nopţii.
UPDATE: Preşedintele Uniunii Ucrainienilor din Tîrnova, unul dintre cei care fac greva foamei, se găseşte cabinetul consilierului premierului Victor Ponta. Vom reveni
ARAD. Consiliul Județean Arad (CJA) a anunțat atribuirea sumei de 1,8 milioane de lei unei societăți care s-a ocupat de modernizarea mai multor drumuri județene. Practic, a fost o negociere directă fără anunț de participare și asta pentru că o licitație multianuală a fost organizată în anul 2011.
Conducătorii clubului au admis că merg până la capăt, dar sunt gata și să pregătească sezonul viitor în liga secundă.
Tauţ. Deşi au pierdut, azi, fără drept de apel, scorul putând fi mai mare decât acel 1-0, cei de la Unirea Sântana nu înţeleg cum se poate juca pe terenul din Tauţ.
UT Arad
Se pare că Alexandru Meszar a cedat frâiele Bătrânei Doamne, lăsând-o pe mâinile unui grup de investitori grupați în jurul unui fond de investiții.
Advertorial
Oradea atrage tot mai mulți vizitatori prin arhitectura sa spectaculoasă, centrul istoric plin de viață și atmosfera care îmbină farmecul unui oraș elegant cu ritmul relaxat al unei escapade de weekend. Pentru cei care își doresc să descopere orașul și să se bucure, în același timp, de o experiență de cazare aparte, ARIS Boutique Hotel & SPA este o invitație la confort, relaxare și ospitalitate autentică.
Mapamond
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Președintele rus, Vladimir Putin, le-a prezentat joi emisarilor Casei Albe, Jared Kushner și Steve Witkoff, viziunea Rusiei asupra securității indivizibile în Europa, în cadrul unei întâlniri la Kremlin care a urmat reluării contactelor dintre Rusia, Ucraina și SUA la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, relatează EFE.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a făcut apel la europeni, joi, să fie deosebit de atenți la discuțiile între Moscova și Washington despre o eventuală nouă arhitectură de securitate în Europa, relatează France Presse.
1
România
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat joi că a virat, în luna noiembrie, subvenții de la bugetul de stat în valoare totală de 17.702.785 de lei către opt formațiuni politice.
3
Mapamond
Bilanțul prăbușirii unei clădiri de apartamente miercuri la New York, lângă un șantier din vecinătate în cartierul Brooklyn, a crescut la opt morți, a anunțat primarul Zohran Mamdani, citat de Reuters.
România
Președintele Nicușor Dan a avut, joi, o întâlnire bilaterală cu cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, în cadrul celei de a noua reuniuni a Comunității Politice Europene (CPE), găzduită de Irlanda, la Dublin.
3
ARADON Sport local
Nicuşor Forton şi Valentina Calalb, campionii ediţiei a 8-a a Campionatului personalului din învăţământul arădean.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 12-11-2026 sunt următoarele: