ARAD. Secretarul general al PDL Arad, Adrian Ţolea, acuză guvernarea USL că „ distruge sistematic tot ce prinde. Dacă deunăzi spuneam de loviturile pe care USL le-a dat culturii româneşti, astăzi a venit rândul agriculturii, cel mai important sector al României, poate singurul în care putem fi competitivi pe pieţele europeană şi mondială”.
CINEMATOGRAFUL „DACIA”: • Saga Amurg: Zori de Zi – partea 2 (SUA), orele 16:00; 18:00; 20:00
ARAD. Au încheiat sezonul, fără să-şi atingă obiectivul, dar continuă pregătirea. Evident, la turaţie redusă. Sub comanda lui George Mandache, baschetbaliştii de la West Olympia Phoenix Arad prepară ultima competiţie înaintea vacanţei, Cupa Prietenia.
BUCUREŞTI. Şcoala arădeană de haltere continuă să scoată valori pe bandă rulantă. Dovadă (şi) medaliile obţinute la Cupa României, competiţie care contează ca etapă tur a Campionatului Naţional de seniori.
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” şi Universitatea Corvinus din Budapesta au lansat proiectul: „COOPERARE TRANSFRONTALIERĂ PENTRU PROTEJAREA ŞI PROMOVAREA DIVERSITĂŢII VEGETALE”.
Mapamond
Autoritățile ungare au recuperat aproape 20 de milioane de dolari cash, o parte fiind îngropată în păduri sau ascunsă în clădiri agricole și depozite, în cadrul unei anchete privind acte de corupție care îl vizează pe Miklos Sesztak, ministru în timpul guvernării fostului premier Viktor Orban, relatează Reuters.
ARADON Sport local
Într-o rundă în care era rost de 9 puncte, doar Unirea Sântana a câştigat.
Ştiri sportive
Selecționata României a învins echipa Poloniei cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seara, pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal.
Mapamond
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, comparând organizația cu o „măsea stricată”, conform dpa.
2
Mapamond
Zborurile interne și internaționale către destinații din Statele Unite au fost reluate, cu întârzieri, sâmbătă, după ce Administrația Federală a Aviației (FAA) a ridicat o interdicție de decolare la nivel național, cauzată de probleme de comunicare în cadrul controlului traficului aerian, relatează dpa.
Local
Lună de lună Aradul marchează un spor natural negativ, declinul demografic fiind confirmat și la nivel național.
4
Local
După aproximativ două decenii în care a rămas închis publicului, Cinematograful Studio din Palatul Bohuș poate fi vizitat astăzi, 14 noiembrie, între orele 16:00 și 22:00. Accesul este gratuit, în cadrul expoziției „Studio În Așteptare”.
1