ARAD. Aproape gata cu poveştile urâte de la Filarmonică. Alin Văcean, directorul Filarmonicii de Stat Arad, nu a trecut de evaluarea de trei luni a anului 2015.
ARAD. Specialiştii Centrului de Consiliere şi Asistenţă Specializată pentru Persoanele cu Tulburări de Spectru Autist şi Familiile Acestora din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad au derulat pe parcursul lunii aprilie o Campanie de Conştientizare a Autismului.
Spectacolul Companiei Aradi Kamaraszinhaz va fi subtitrat, în premieră, în limba română pentru publicul arădean.
ARAD. Capacitatea noii arene a scăzut cu peste 1.000 locuri, după schimbarea proiectului iniţial.
ARAD. Serviciul Permise şi Înmatriculări auto, precum şi Serviciul Paşapoarte vor notifica mall-ul despre intenţia de a părăsi spaţiile pe care le ocupă la parterul imobilului.
România
Consolidarea posturii militare a SUA în țara noastră reprezintă o investiție strategică în securitatea României, informează Administrația Prezidențială, după ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT).
România
Hidroelectrica ajustează, începând cu luna octombrie 2026, prețul energiei active pentru clienții noi și pentru contractele care ajung la termen, de la 0,45 lei/kWh la 0,515 lei/kWh, informează compania printr-un comunicat.
România
Grupurile parlamentare ale USR și PNL din Camera Deputaților au depus, luni, o sesizare către Curtea Constituțională prin care reclamă „decizia abuzivă a noii majorități” din forul legislativ privind numirea a doi membri în Biroul permanent, au anunțat liderii deputaților celor două formațiuni, Diana Stoica și Gabriel Andronache.
Mapamond
Inteligența artificială avansată ar putea reprezenta „un risc existențial pentru omenire”, a avertizat luni Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Volker Turk, care a cerut elaborarea rapidă a unor reguli internaționale pentru controlul și securitatea acestei tehnologii, transmite France Presse.
Local
Pentru a proteja drumul Lipova-Șiștarovăț-limită de județ Timiș, Consiliul Județean Arad introduce restricții pentru traficul greu.
România
Președintele Nicușor Dan afirmă că „ar fi foarte sănătos să avem o lege a salarizării în cursul acestui an”, de preferat odată cu legea bugetului pe 2027.
1
Local
Rugăciune, binecuvântare și îndemnuri la perseverență au fost elementele începutului de an la Seminarul Teologic Ortodox.