Neacordarea drepturilor salariale este principala nemulţumire a arădenilor care au sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă.
IAŞI. Neprezentarea echipei arădene de rugby la meciul programat sâmbătă la Iaşi a surprins neplăcut, CS UAV Arad ajungând astfel la al doilea meci pierdut la „masa verde”, cu scorul de 5-0.
Directorul Casei Corpului Didactic nu a mai ajuns să susțină examenul de la Ministerul Educației.
ARAD. Adrian Ţolea, prim-vicepreşedinte al PNL Arad, a făcut o sinteză a guvernării Ponta, un contrabilanţ, aşa cum l-a denumit.
ARAD. Deputatul Flavius Măduţa arată cu degetul spre colegii lui Traian Igaş şi Neluţu Cristina, după ce aceştia au votat în Senat împotriva noului Cod Fiscal.
Local
Artistul fotograf Mircea O. Boran își celebrează parcursul artistic printr-o expoziție aniversară, care îl va aduce în prim-plan și pe fiul acestuia.
Mapamond
Cotația barilului de petrol Brent din Marea Nordului a urcat luni dimineață cu aproape 19%, la aproape 111 dolari, după ce crescuse deja cu aproximativ 28% săptămâna trecută, pe fondul temerilor investitorilor că prelungirea războiului din Orientul Mijlociu ar putea perturba sever piețele energetice și afecta creșterea economiei mondiale, transmit DPA și Reuters.
România
Sfinții 40 de Mucenici și-au dat sufletele în mâinile Domnului în timpul împăratului Liciniu (308-324), în ziua în care sunt sărbătoriți de Biserică, la 9 martie.
Local
Un tânăr de 23 de ani, din județul Timiș, a fost prins la aproape o lună după ce a furat o mașină de pe raza comunei Șimand
Local
Siguranța în mediul școlar, precum și drumul elevilor spre școală rămân o preocupare permanentă a polițiștilor, în ultimele două săptămâni oamenii legii organizând activități educative in șase școli din județ.