Au căutat după fier vechi, însă ce au descoperit i-a înfiorat până în măduva oaselor.
ARAD. Iată programul jocurilor etapei a 18-a din Liga I la fotbal (toate televizate pe DigiSport 1):
LIPOVA. Primăria şi Clubul Copiilor Lipova au oferit localnicilor un frumos spectacol muzical-coregrafic, dedicat sărbătorii româneşti a dragostei - Dragobetele.
ARAD. Modelul Comisiei Judeţene de Arbitri, de a schimba „placa” (toleranţă zero pentru cei care nu trec testul fizic), a fost preluat de reprezentanţii Biroului Executiv al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Arad.
Cititorii site-ului www.aradon.ro au nominalizat 19 profesoare sau educatoare (menționate în ordinea nominalizărilor) pentru a obține premiul special de 8 martie în cadrul concursului „Votează profesoara preferată”.
Local
Prin același ordin, se constată încetarea mandatului de rector al conf. univ. dr. Teodor-Florin Cilan.
Mapamond
Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a declarat că SUA vor să „divizeze Europa și că nu le place Uniunea Europeană”, într-un interviu publicat vineri de Financial Times, după peste un an de tensiuni în relațiile transatlantice, relatează Reuters.
România
Rata anuală a inflației a scăzut ușor la 9,31% în luna februarie, de la 9,62% în luna ianuarie, în condițiile în care serviciile s-au scumpit cu 11,37%, mărfurile nealimentare cu 9,41%, iar mărfurile alimentare cu 7,89%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS).
Mapamond
Serviciul secret al Corpului Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) a avertizat populația să nu iasă pe străzi pentru a protesta, relatează vineri media iraniene, preluate de dpa și AFP.
1
România
Sindicatul Autoturisme Dacia (SAD) atrage atenţia, vineri, că în acest an se va înregistra o scădere a producţiei la uzina de la Mioveni, după mai bine de două decenii, urmând să fie făcute şi reduceri semnificative de personal.