Compania de Apă Arad reacţionează la articolul „Apă otrăvită în Arad”. Vezi care sunt precizările CAA.
Senatorul arădean, despre politica celor 25 de ani de democrație şi revenirea la normalitate în politică şi nu numai.
ARAD. Numărul angajaţilor din primăriile judeţului Arad care au fost în grevă de avertisment vineri, între orele 10:00 şi 10:30, a crescut de la o zi la alta.
ARAD. Grupele 2004 şi 2005 de la CS Atletico, respectiv, 2003 şi 2004 de la Liceul cu Program Sportiv Arad au avut parte de un cantonament de o săptămână în staţiunea Semenic.
SÂNTANA. Autorităţile din Sântana au anunţat că, pentru a-l cinsti în măsura posibilităţilor pe Stefan Hell, câştigătorul premiului Nobel pentru chimie, s-a decis ca liceul tehnologic din localitate să îi poarte numele.
Mapamond
O sută trei minori au fost uciși în atacurile israeliene în Liban de la recenta escaladare între Israel și mișcarea șiită libaneză Hezbollah, au indicat vineri autoritățile, transmite dpa.
Mapamond
Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, a solicitat vineri activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, după ce autoritățile au depistat că nivelul de substanțe petroliere care s-au scurs în râul Nistru a atins un nou prag de poluare, potrivit Deschide.md.
Mapamond
Infractorul sexual american Jeffrey Epstein, aşezat la masă alături de fostul prinţ Andrew şi Peter Mandelson, figură istorică a Partidului Laburist britanic, a fost difuzată vineri pentru prima oară de televiziune britanică ITV News şi alte media, între care AFP.
România
România a acordat asistență internațională, cu titlu gratuit, Republicii Moldova, în contextul situației de urgență generate de deversarea unor substanțe poluante în sectorul amonte al fluviului Nistru, a anunțat, vineri, Administrația Națională Apele Române (ANAR).
1
Mapamond
SUA nu au nevoie de ajutor în ceea ce priveşte apărarea împotriva dronelor, a declarat preşedintele american Donald Trump când a fost întrebat - într-un interviu acordat emisiunii „The Brian Kilmeade Show” de la postul de radio Fox News, difuzat vineri - dacă Ucraina contribuie la acordarea unui astfel de sprijin, potrivit Reuters.
3
Mapamond
Toți cei șase membri ai echipajului avionului cisternă Boeing KC-135 Stratotanker al armatei americane ce s-a prăbușit joi seară în vestul Irakului, în timpul operațiunilor militare împotriva Iranului, sunt confirmați decedați, a anunțat vineri Pentagonul, care anunțase anterior decesul a numai patru dintre ei, potrivit Reuters.
1