Şcoala din Sântana, înfiinţată în urmă cu peste 250 de ani, vrea ca, în acest fel, să facă o legătură între unitatea de învăţământ şi câştigătorul prestigiosului premiu. „Intenţionăm să dăm liceului numele de Stefan Hell nu ca o oportunitate viitoare pentru noi, ci ca o recunoaştere a meritelor acestui savant deosebit, care se trage din localitatea noastră”, a spus viceprimarul oraşului, Cornel Gligor.
Liceul din Santana va purta numele castigatorului premiului Nobel
SÂNTANA. Autorităţile din Sântana au anunţat că, pentru a-l cinsti în măsura posibilităţilor pe Stefan Hell, câştigătorul premiului Nobel pentru chimie, s-a decis ca liceul tehnologic din localitate să îi poarte numele.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat miercuri că general-maiorul Ihor Skibiuk îl va înlocui pe Andrii Hnatov în funcţia de şef al Statului Major General al Ucrainei, continuând astfel reorganizarea armatei, relatează Reuters.
Local
Nouă jardiniere amplasate pe Podul Decebal au fost distruse în noaptea de sâmbătă spre duminică. Primarul Călin Bibarț spune că acestea vor fi înlocuite și se încearcă identificarea autorilor.
România
Prețul mediu al combustibililor și lubrifianților pentru transportul personal în Uniunea Europeană a crescut cu 13,7%, în luna iunie 2026 comparativ cu luna iunie 2025, România fiind printre țările membre cu cele mai mari creșteri de prețuri în ritm anual, arată datele publicate miercuri de Eurostat.
Local
Din cei 931 de candidați înscriși, doar 796 au ajuns să își predea lucrările scrise la finalul probei din cadrul examenului de titularizare.
Mapamond
Conducta Caspian Pipeline Consortium (CPC) nu mai primește petrol din Kazahstan, după ce luni a suspendat încărcările de țiței pe nave, din cauza atacurilor asupra petrolierelor la terminalul său de la Marea Neagră, au declarat marți seara, pentru Reuters, trei surse din industrie.
România
Deputații se vor reuni în sesiune extraordinară în perioada 27 - 31 iulie, a decis miercuri Biroul Permanent al Camerei Deputaților.
Local
Povestea medaliei de argint la Internaționala de Chimie s-a scris cu multă muncă, pasiune, sacrificii și un profesor dedicat performanței.
Local
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad a inaugurat NextGenDent – Centrul de Simulare Stomatologic.
Citiți principiile noastre de moderare aici!