Peste 100.000 lei sunt prevăzuţi în proiectul de buget local pentru cumpărarea de piese de schimb, consumabile şi scule speciale pentru tramvaiele Imperio.
ARAD. Vicepreşedintele Partidului Noua Republică, Ion Stan, acuză partidele mari- PNL şi PSD- că au „complotat” pentru a-şi menţine supremaţia pe scena politică românească, nepermiţând partidelor noi să se manifeste.
Primăria Municipiului a alocat o sumă importantă de bani pentru a vărsa apa de ploaie din trei cartiere în canalele Mureşel şi Ier.
Nu știți ce să faceți în acest sfârșit de săptămână? Vă oferim noi câteva alternative de petrecere a timpului liber.
Local
Acestea au fost principalele idei care s-au desprins din conferința susținută de părintele Constantin Necula la Chișineu-Criș, în fața a peste 1000 de credincioși.
1
UT Arad
OROSHAZA. Șase formații alcătuite din foste glorii fotbalistice au participat, sâmbătă, la un memorial organizat în amintirea celui care a fost Cziraki Joszef, la Oroshaza (Ungaria).
Mapamond
Ucraina este pregătită să colaboreze cu orice lider ungar care nu este un aliat al preşedintelui rus Vladimir Putin, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cu doar câteva săptămâni înainte de alegerile parlamentare din Ungaria, care ar putea duce la o schimbare de guvern, relatează AFP.
2
România
Noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc vor avea loc duminică, 15 martie, după ce la Tragerile Speciale Loto ale Primăverii de joi, 12 martie, Loteria Română a acordat 27.087 de câştiguri în valoare totală de peste 2,04 milioane de lei.
Advertorial
Pasionații de mașini și aventură au avut recent ocazia să trăiască o experiență specială alături de Ford Carbenta Com, în cadrul evenimentului „Marea Provocare: Raptor vs Bronco”, organizat în vestul țării.
Local
Arădeanul condamnat în dosarul concursurilor trucate de la Ministerul Agriculturii anunță că nu renunță la funcția de consilier local.
3
Local
După efectuarea investigațiilor și a consulturilor de specialitate au necesitat internare 3.351 de pacienți, dintre care 2.487 de adulți și 864 de minori..