ARAD. Fidelii suporteri ai Univ Goldiş ICIM au fost alături de favorite (şi) în ultimul joc din faza grupelor CEWL, miercuri seară, împotriva cehoaicelor de la SBS Ostrava, competiţie pe care arădencele şi-au propus să o câştige în Final Four (7-8 martie, într-o locaţie nedesemnată încă).
Arad. Concertul de joi, 12 februarie, este dedicat tinerilor muzicieni ai Aradului. Programul preluat în acest an de dirijorul Cristian Neagu, alcătuit din 12 numere muzicale cuprinde ópusuri sau fragmente de opusuri concertistice, referinţe ale literaturii muzicale universale, abordabile din punctul de vedere al celor care caută afirmarea.
Vezi care îi este numele și verifică dacă facturile de la blocul tău sunt plătite.
Ieşind de la sediul PMP, unde îşi are biroul, Traian Băsescu a dat cu mucii-n fasole ca un veritabil matelot care, ca să-şi dea importanţă, încearcă să facă propoziţii mai lungi de trei cuvinte.
Arad. Ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Mihai Sorin Cîmpeanu, va fi prezent, vineri, la Arad. Potrivit informaţiilor primite de la IŞJ Arad, ministrul va avea o întâlnire cu inspectorii şcolari, directorii şcolilor arădene, precum şi cu reprezentanţii mediului universitar arădean.
UT Arad
Academia UTA a strâns 10 puncte din 12 posibile și se ține bine în clasamente.
Local
Demisiile celor șase consilieri județeni vor intra în vigoare după viitoarea ședință a Consiliului Județean Arad.
Local
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad marchează în acest an 90 de ani de la înființarea unității. Aniversarea coincide cu Ziua Pompierilor din România, iar în 10 și 11 septembrie sunt programate activități deschise publicului, atât în subunitățile din județ, cât și în municipiu.
România
Serviciul Român de Informații (SRI), în cooperare cu DIICOT, MAI-DCCO, MApN-DGIA și servicii partenere externe, a prevenit comiterea unei acțiuni de sabotaj pe teritoriul României, cu implicarea unui cetățean rus stabilit în țara noastră, potrivit unui comunicat transmis marți de SRI.
Local
E.ON Energie avertizează clienții despre posibile fraude prin email, în cadrul unor mesaje transmise în numele furnizorului de gaze.
România
DIICOT a anunțat marți că a dispus reținerea unui cetățean rus, în vârstă de 40 de ani, acuzat de săvârșirea infracțiunii de tentativă la acte de diversiune.
Local
ARAD. Deputatul PNL Arad, Răzvan Cadar, a transmis că „nucleu politic PNL – USR funcționează”.
UT Arad
BUCUREȘTI. UTA a „spart tiparele” în acest sezon, trimițând trei jucători în echipa etapei, după victoria zdrobitoare cu FK Csikszereda.
România
Biroul permanent al Senatului a decis, marți, extinderea obiectului de activitate al comisiei de anchetă privind întâlnirea premierului interimar Ilie Bolojan cu președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, și cu zborul cu un avion privat în Mykonos al judecătorului CCR Cristian Deliorga, alături de mai mulți politicieni, a anunțat președintele Senatului, Mircea Abrudean.
1