ARAD. Emoţii pentru fidelii suporteri ai Univ Goldiş ICIM, marţi seară, în Polivalenta arădeană. La ora oficială a jocului, gruparea din Ostrava nu era ajunsă la sală. A fost nevoie de ajutorul Poliţiei, care a deschis drumul cehoaicelor spre sală, pentru ca disputa din CEWL să înceapă cu 45 minute întârziere.
În buget s-au propus 110.000 lei pentru transportul, neutralizarea şi distrugerea în condiţii eco a cadavrelor de animale adunate de pe domeniul public.
Revoltător: funcţionarii de la ANRM au pierdut documentaţia prin care comuna Semlac cere exploatarea apei termale.
Băieţii pregătiţi de Dan Cuedan au fost învinşi de prietenii de la Olimpia Satu Mare.
INEU. Un procuror din Ineu a lovit cu mașina o adolescentă de 16 ani în centrul orașului de pe Criş. Evenimentul a avut loc luni dimineaţa. Din informațiile pe care le deținem accidentul a avut loc în jurul orei 8:00, pe când elevii se îndreptau spre școala din Ineu, la cursuri.
Local
LIPOVA. Un bărbat din Neudorf a ajuns după gratii, fiind acuzat de tâlhărie, după ce l-a bătut pe un alt bărbat și i-a furat 100 de lei.
Local
ȘIRIA. Inspectoratul de Poliție Județean Arad anunță că, la o societate comercială din Șiria, au fost depistate haine de firmă contrafăcute în valoare totală de peste 130.000 de lei.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 15-03-2026 sunt următoarele:
Local
Un tânăr de 28 de ani a fost reținut, după ce a fugit de polițiștii care l-au oprit pentru un control.
1
Local
Trei bărbați au fost reținuți, iar un al patrulea a ajuns în atenția polițiștilor, în numai două zile, pentru violență domestică.
UT Arad
OROSHAZA. Șase formații alcătuite din foste glorii fotbalistice au participat, sâmbătă, la un memorial organizat în amintirea celui care a fost Cziraki Joszef, la Oroshaza (Ungaria).
Mapamond
Ucraina este pregătită să colaboreze cu orice lider ungar care nu este un aliat al preşedintelui rus Vladimir Putin, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cu doar câteva săptămâni înainte de alegerile parlamentare din Ungaria, care ar putea duce la o schimbare de guvern, relatează AFP.
5
România
Noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc vor avea loc duminică, 15 martie, după ce la Tragerile Speciale Loto ale Primăverii de joi, 12 martie, Loteria Română a acordat 27.087 de câştiguri în valoare totală de peste 2,04 milioane de lei.