aradon.ro Web analytics


„Vai, cât de fericită este vaca! Taurul, soţul ei, a părăsit-o, în sfârşit. Dacă îi spuneai nu sau da, el vedea roşu în faţa ochilor şi se supăra. Pentru o vacă liniştită, este plicticos să te cerţi toată ziua. Acum, este împăcată.
Arad. S-a întors cu roțile în sus după ce mașina în care se afla a ajuns într-un canal. Un șofer arădean a ajuns la spital cu răni ușoare după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat.
ARAD. Chiar dacă am răsuflat uşuraţi când Primăria Arad a anunţat faptul că lucrările de la podul Decebal nu vor afecta circulaţia pentru că vor fi executate la unul dnintre piloni, până la urmă a venit şi vestea proastă: podul Decebal va fi, totuşi, închis. Şi nu de către primărie, ci de către Compania de Apă Arad (CAA).
ARAD. Primarul Gheorghe Falcă are un nou mandat în adunarea reprezentanților regiunilor din Uniunea Europeană, informează reprezentanţii Primăriei Arad, într-un comunicat. Prima sesiune plenară din noul mandat al Comitetului European al Regiunilor va avea loc în 11-12 februarie la Bruxelles, ocazie cu care vor fi aleși președintele și prim-vicepreședintele adunării.

România

Cetățeanul rus care pregătea acte de diversiune și sabotaj pe teritoriul României, a fost arestat
Curtea de Apel București a dispus marți arestarea preventivă pentru 30 de zile a cetățeanului rus acuzat de săvârșirea infracțiunii de tentativă la acte de diversiune. 1

Local

Scandal soldat cu dosar pentru droguri, în Arad
ARAD. Un scandal la care au participat trei persoane, care a avut loc în municipiu, s-a soldat cu probleme mult mai mari pentru unul dintre cei implicați. 1

România

Examenul suplimentar de admitere la liceu a fost eliminat
Senatul a adoptat, marți, proiectul de lege care prevede eliminarea organizării examenului de admitere la liceu, suplimentar față de Evaluarea Națională. 1

România

Ponta spune că va participa „de o mie de ori” la întâlniri cu oameni de afaceri precum cea de la Mykonos
Deputatul Victor Ponta susține că pe tema zborului privat pe ruta București-Mykonos „se bat între ele găștile pe judecătorii de la Curtea Constituțională”. 1

UT Arad

Etapă generoasă la juniori
Academia UTA a strâns 10 puncte din 12 posibile și se ține bine în clasamente.

Local

Ședință cu șase demisii la Consiliul Județean
Demisiile celor șase consilieri județeni vor intra în vigoare după viitoarea ședință a Consiliului Județean Arad. 2

Local

ISU Arad împlinește 90 de ani. Porți deschise, demonstrații și defilare în Piața Catedralei
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad marchează în acest an 90 de ani de la înființarea unității. Aniversarea coincide cu Ziua Pompierilor din România, iar în 10 și 11 septembrie sunt programate activități deschise publicului, atât în subunitățile din județ, cât și în municipiu.

România

SRI: Operațiune de sabotaj coordonată de Rusia, prevenită de autoritățile române
Serviciul Român de Informații (SRI), în cooperare cu DIICOT, MAI-DCCO, MApN-DGIA și servicii partenere externe, a prevenit comiterea unei acțiuni de sabotaj pe teritoriul României, cu implicarea unui cetățean rus stabilit în țara noastră, potrivit unui comunicat transmis marți de SRI. 1

Local

Atenție la mailurile de la gaze: pot fi fraude
E.ON Energie avertizează clienții despre posibile fraude prin email, în cadrul unor mesaje transmise în numele furnizorului de gaze.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.