aradon.ro Web analytics


ARAD. „Mulţumesc celor care au fost alături de mine în toţi aceşti ani. Vreau să cred că toţi sportivii care au fost, sunt şi vor veni în clubul nostru, au avut şi vor avea ceva de învăţat. Recunotinţă şi celor de la Universitatea de Vest Vasile Goldiş, partenerul nostru de cinci ani” – a spus sensei Ady Burzo, la împlinirea a 20 de ani de a activitate a clubului de karate Cobra Arte Marţiale Arad.
ORADEA. Astfel de meciuri, precum cel de sâmbătă, din oraşul de pe Crişul Repede, sunt utile pentru orice tehnician care doreşte să încerce noi formule de joc.
ARAD. Pompierii Detașamentului Arad au intervenit în acest weekend la două incendii izbucnite la două anexe de pe străzile Lungă și Șezătorii.

Mapamond

Un petrolier lovit de „proiectile necunoscute” în largul Emiratelor (agenție maritimă)
Un petrolier a fost lovit de „proiectile necunoscute” în strâmtoarea Ormuz în largul Emiratelor Arabe Unite, fără a se înregistra victime, a raportat luni agenția britanică de securitate maritimă UKMTO, notează AFP.

Ştiri sportive

Cristian Chivu a câștigat primul său titlu de campion ca antrenor, cu Inter Milano
Cristian Chivu a câștigat primul său titlu ca antrenor, cu Inter Milano, duminică seara, după ce echipa nerazzurra a învins-o pe Parma cu scorul de 2-0, pe San Siro, în etapa a 35-a a primei ligi italiene de fotbal.

Local

Călin Bibarț: „România nu e jucăria voastră și nu se joacă la ruletă...”
Interviu cu primarul Aradului

România

Peste 4000 de persoane s-au adunat în Oradea la mitingul de susținere a premierului Bolojan. Câteva sute și în Capitală
La apelul de susținere pentru premierul Ilie Bolojan, în Piața Unirii din Oradea s-au adunat aproximativ 4.000 de bihoreni. Câteva sute de persoane s-au adunat duminică, în București, pentru a-și manifesta susținerea pentru premierul Ilie Bolojan. 1

UT Arad

Ce a spus Mihalcea după ce UTA a fost egalată în min. 90+7
3

UT Arad

UTA, egalată în prelungiri la Ploiești!
Tânărul Ciubăncan a „comis-o” când toată lumea aștepta finalul meciului. 1

România

Statul ar putea acoperi costul scutecelor pentru pacienți imobilizați
Un proiect de lege semnat de zeci de parlamentari propune o schimbare semnificativă în sistemul de sănătate: decontarea, în mare parte, a scutecelor pentru adulți.

ARADON Sport local

Gurahonţ merge la finala ONSŞ la oină

ARADON Sport local

Fotbal - Liga 3, etapa 5

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.