O bătrână de 78 de ani a murit, miercuri, după ce casa în care locuia, în Cuvin, a fost cuprinsă de flăcări.
ARAD. Gala Clubului Sportiv Municipal Arad se va desfăşura în acest an joi, 11 decembrie, orele 14.00, în cadrul complexului de tenis de masă „Emil Prokopecz” de pe strada Mihai Eminescu nr. 28.
ARAD. Olimpiada Națională a Sportului Școlar la fotbal, ciclul gimnazial, a ajuns în faza turneelor semifinale, care vor avea loc la începutul săptămânii viitoare, la Ineu și Șiria, cu participarea a 7 formații.
ARAD. Au furat de două ori, în aceeași zi, din magazine aflate în cartiere diferite ale Aradului. Este vorba despre două femei, una în vârstă de 28 de ani, iar cealaltă de 41 de ani.
„Dumitru Șerban - Sculptura Monumentală în cetate” și „LAND-ART - Forme şi structuri ambientale”.
Local
Pericol uriaș pe autostrada A1. Un șofer de 73 de ani a circulat zeci de kilometri pe contrasens, pe sensul Arad-Timișoara, și a provocat un accident în care au fost implicate mai multe mașini.
Local
De șase luni Direcția Agricolă Arad a început să desfășoare acțiuni de control în piețe, încercând să combată astfel fenomenul „samsarilor” și să-i încurajeze pe producătorii autentici.
Mapamond
Președintele american, Donald Trump, a promis miercuri seară plata unui „dividend” de 5.000 de dolari pentru fiecare cetățean adult dacă partidul său păstrează controlul ambelor camere ale Congresului în urma alegerilor legislative din noiembrie, scrie AFP.
1
Mapamond
Luna s-ar fi putut forma în câteva ore în urma impactului gigantic dintre Pământ și o protoplanetă de dimensiunea lui Marte, la începutul istoriei Sistemului Solar, conform unei lucrări științifice susținută de derularea unor simulări pe calculator, ce a fost publicată la 1 septembrie în The Astrophysical Journal Letters, transmite marți Space.com.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că a avut o conversație grozavă cu președintele rus Vladimir Putin, iar liderul rus vrea să ajungă la un acord pentru a pune capăt războiului din Ucraina, relatează Reuters.
Mapamond
Avionul care îl transporta pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Oslo, pentru a participa la funeraliile regelui Harald al V-lea al Norvegiei, a fost „aproape lovit” de o dronă după ce a decolat marți din Republica Moldova, a declarat miercuri premierul norvegian Jonas Gahr Stoere pentru postul public de televiziune NRK, relatează Reuters și AFP.
4
Mapamond
Cancelarul german Friedrich Merz a amânat o convorbire telefonică cu președintele american Donald Trump, care era planificată pentru 11 septembrie, după ce liderul de la Casa Albă a felicitat partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) pentru victoria sa în alegerile regionale din landul estic Saxonia-Anhalt, relatează miercuri agenția EFE.
1