În ciuda ploii, circa trei sute de arădeni au participat la manifestările din Parcul Eminescu, în cinstea Zilei Naţionale, 1 Decembrie.
Concertul de duminică, din faţa Primăriei, a atras mii de tineri arădeni dornici să-şi asculte şi să-şi vadă idolii.
BAIA MARE. 7 înfrângeri din tot atâtea partide, din care 6 fără set câștigat, a înregistrat în turul Diviziei A2 Vest de volei masculin echipa ProVolei Arad.
TEL AVIV. Lotul Naţional de sambo al României a obţinut patru medalii de aur la un turneu internaţional în Israel. Pe lângă Ionescu Codrina (Steaua București) şi Ciobanu Eugenia (Farul Constanța), din lot au făcut parte doi sportivi de la Victoria Nădlac, Gruia Orlando şi Mraz Duşan.
PECICA. Baschet Club Valbon (președinte Valeria Bondor) a organizat pentru al treilea an la rând Cupa „1 Decembrie”, gazdă fiind sala de sport din Pecica, alături de cele două secții ale clubului arădean, din municipiu și orașul pecican, fiind invitate: CN „A. Janos” Salonta, CSȘ Bega și Free Time, ambele din Timișoara.
Local
Un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș a fost găsit împușcat în cap, în localitatea arădeană Secusigiu. Acesta și-a pus capăt zilelor.
România
Premierul Robert Fico a cerut, vineri, sprijinul României pentru candidatura Slovaciei la un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU pentru perioada 2027-2028.
1
Local
Polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au pus în aplicare două mandate de percheziție, în județul Arad.
1
România
Premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost primit vineri la Palatul Victoria de prim-ministrul Ilie Bolojan, în cadrul unui ceremonial cu onoruri militare și intonarea imnurilor Republicii Slovace și României.