ARAD. În judeţul Arad au votat, până la ora 16.00, 159.728 alegători. Ceea ce înseamnă că 40,65% dintre arădenii cu drept de vot şi-au exprimat deja alegerea. Participarea la vot este clar mai numeroasă decât în primul tur de scrutin, când la aceeași oră Aradul consemna o prezenţă la vot de 30,74%, cu 120.797 alegători.
ARAD. Reprezentanții Alianței Creștin-Liberale în birourile secțiilor de votare au sesizat atât președinții secțiilor, cât și oamenii legii de prezența profesorilor în școlile unde sunt organizate secții de votare.
BUCUREȘTI. Superliga de polo și-a consumat, în week-end, a șasea etapă dublă a sezonului, AMEFA Arad cedând clar în noul bazin al Stelei, scoruri 26-2 și 18-5, rămânând locul 5 în ierarhie, cu 13 puncte.
Arad. Prezența la vot în Arad, la ora 16.00, era de 39,97 la sută, aproape cu zece procente mai mult față de turul I al alegerilor când a fost de 30,74 la sută.
Pentru că au fost alegeri şi pentru că e interzisă comercializarea băuturilor alcoolice la mai puţin de 500 de metri de secţiile de votare, la Festivalul vinului nu s-a servit... vin.
România
Eurodeputata Diana Șoșoacă a fost chemată luni, la Parchetul General, în dosarul în care este acuzată de propagandă legionară.
Mapamond
Președintele american, Donald Trump, a declarat într-un interviu apărut luni în publicația britanică The Financial Times (FT) că și-ar dori să preia controlul asupra petrolului iranian, calificându-i drept „proști” pe criticii săi din interiorul SUA, potrivit dpa.
Local
Luna aprilie aduce, pe lângă spectacolele de teatru, și două recitaluri de poezie religioasă – unul la catedrala de la Podgoria, celălalt la teatru.
România
Elevii de clasa a VIII-a care au susținut simularea Evaluării Naționale vor afla luni rezultatele.
Advertorial
„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” - Anunț finalizare proiect “Digitalizarea proceselor de învățământ și cercetare a Universității de Vest “Vasile Goldiș" din Arad”
Local
Un elev de la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” performează la concursurile naționale și internaționale.
1