ARAD. Ovidiu Răchită și-ar dori să execute o pedeapsă mai mică și a înaintat Tribunalului Arad o contestație la executare.
ARAD. Iubitorii sportului cu motor și-au dat întâlnire, în week-end, pe Aeroportul arădean, pentru a vedea „bătrânele doamne” produse până în anul 1978 sau 1984 care s-au întrecut în Campionatul Est European de Motociclism Oldtimer.
MAGNY COURS. Pilotul arădean Robert Mureşan a obţinut al 8-lea timp în calificări, însă în cursa propriu-zisă a abandonat cu 7 ture înainte de finalul ultimei etape din Campionatul Mondial de Superbike, clasa SuperStock 1000, care a avut loc pe circuitul francez Magny-Cours. A fost o cursă marcată de ploaie, un număr de 11 piloți, unii chiar de top, nereușind să treacă linia se sosire.
BUCUREȘTI. Mădălina Florea și Sorin Mîneran au obținut medalii de aur la probe din cadrul Maratonului International București, la semimaraton, respectiv CN de maraton.
RENNES. Tenismenul arădean Marius Copil (24 de ani; locul 179 ATP), va participa la turneul challenger de la Rennes (Franța), dotat cu premii în valoare de 85.000 de euro.
Mapamond
Războiul de şase luni al SUA împotriva Iranului a costat până acum 38 de miliarde de dolari, sumă care se estimează că va creşte cu 3 miliarde de dolari pe lună, a raportat marţi Biroul de Buget al Congresului (CBO), în timp ce administraţia Trump caută modalităţi de a pune capăt conflictului şi de a redeschide strâmtoarea vitală Ormuz, transmite Reuters.
România
Anularea alegerilor prezidențiale din România în 2024 și situația din exclava Ceuta în urma unui aflux migratoriu fără precedent au fost principalele exemple folosite de eurodeputați pentru a ilustra atât pericolul imixtiunilor străine, cât și efectul creșterii autorității Bruxellesului în combaterea acestora, la dezbaterea de marți asupra raportului privind recomandările Comisiei speciale a Parlamentului European pentru Scutul european pentru democrație (EUDS).
România
Câteva mii de fermieri și susținători ai mișcării suveraniste s-au adunat marți, 15 septembrie, în Piața Victoriei din București, într-un protest care a început cu revendicări legate de situația fermierilor, dar care a degenerat în confruntări cu forțele de ordine, relatează Agerpres și HotNews.ro. Jandarmii au folosit de mai multe ori gaze lacrimogene, după ce unii manifestanți au forțat cordoanele și au aruncat cu obiecte, inclusiv cu bâte și semne de circulație. Toate arterele rutiere care duc către Piața Victoriei sunt restricționate
2
Local
Timp de o lună de zile, circulația pe autostradă între Arad și Pecica se va desfășura doar pe sensul Pecica-Arad, pe câte o bandă.
Local
Jeunes voix pour la paix – vocea tinerilor pentru pace este un festival național francofon care se va desfășura în Arad.
Local
Petru Nistor Barb și Ioan Găman au depus marți, 15 septembrie, jurământul și au ocupat locurile rămase vacante după plecarea lui Florin Mariș și a Coraliei-Adina Cotoraci. Schimbarea componenței Consiliului Local vine după controversa națională privind incompatibilitățile aleșilor locali, generată de o lege modificată ulterior de Parlament.
1