ARAD. Fostul preşedinte al PNL Arad, Titu Gheorghiof, fost deputat, fost secretar general al Camerei Deputaţilor, fost director al departamentului Externe al camerei Deputaţilor, actualmente consul în Ungaria, s-a aflat „întâmplător” la Timişoara în timpul reuniunii cu Tăriceanu.
ARAD. Liderii filialei arădene a Partidului Liberal Reformator au participat la „zonala” de la Timişoara, la întâlnirea cu preşedintele partidului, Călin Popescu Tăriceanu
ARAD. Oarecum neașteptat, între conducătorii de la UTA „Old-boys” a apărut o ruptură, chiar înainte de „Memorialul Legendelor”. Gheorghe Vaczi și Ionel Costin nu au mai fost „la aceeași masă”, cei doi certându-se chiar după o petrecere la „Port Arthur”.
ARAD. Pentru a evita speculaţiile şi influenţele de orice culoare şi în virtutea bunelor relaţii între Comisia Judeţeană de Arbitri a AJF Arad şi omologii lor din judeţul Timiş, derby-ul arădean al Ligii IV la fotbal, confruntarea Progresul Pecica - Gloria Arad (sâmbătă, ora 17) va fi oficiat de un trio divizionar din judeţul vecin. Mai mult, aceştia vor fi observaţi de Claudiu Tripa, preşedintele CJ Arbitri şi Adrian Lucaci, administratorul special al AJF Arad, în tribune fiind aşteptat şi Nicolae Grigorescu.
ARAD. Comisia Centrală de Arbitri şi compartimentul observatori de joc din cadrul secretariatului general al FRF a stabilit oficialii care vor presta în acest week-end fotbalistic.
România
Prim-vicepreședintele AUR, Dan Dungaciu, consideră că România este mai aproape de alegeri anticipate după nominalizarea lui Siegfried Mureșan de către președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru.
1
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 17-09-2026 sunt următoarele:
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, anunță că a luat act cu „surprindere și dezamăgire” de propunerea președintelui Nicușor Dan în ceea ce privește funcția de prim-ministru al României.
Local
Festivalul Dovlecilor de la Mailat începe în acest weekend şi se va desfășura timp de trei weekenduri până pe 4 octombrie.