Arădenii care au nevoie de medicamente compensate pot alege între ofertele a 168 de farmacii.
272 de contestații au fost depuse după publicarea rezultatelor la sesiunea de toamnă a bacalaureatului.
Muncă la negru, evaziune fiscală, fals intelectual și amenzi de aproape 80.000 de lei.
ACL solicită vot prin corespondenţă pentru românii de afară, PSD vorbeşte despre un minim respect.
Replici şi contra replici pe tema învăţământului arădean între administraţia locală şi inspectoratul şcolar.
Local
Antreprenorul Francesco Rigo, cel care administrează o fabrică în orașul nostru, a câștigat Campionatul Național de Discursuri Inspiraționale.
Local
E derulată de Crucea Roşie şi Direcţia de Sănătate Publică, în contextul scăderii drastice a ratei vaccinării.
Local
Opt echipamente noi au ajuns la Laboratorul de Microbiologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.
Advertorial
Eleganța masculină pornește de la bază, iar alegerea încălțămintei potrivite îți poate transforma radical întreaga prezență. Nu este vorba doar despre estetică, ci despre modul în care o pereche de încălțări îți reflectă personalitatea și respectul față de evenimentul la care participi. Când pășești cu încredere, transmiți un mesaj puternic celor din jur fără să rostești vreun cuvânt. Trebuie să înțelegi că stilul se învață, iar atenția la detalii face diferența dintre o apariție banală și una memorabilă.
Local
Președintele Consiliului Județean Arad a prezentat, în cadrul unui eveniment organizat la Timișoara, stadiul proiectului de modernizare a blocului operator de la Spitalul Județean Arad.