ARAD. Deputatul arădean, Flavius Măduţa anunţă că Guvernul a alocat toţi banii aferenţi lui 2014 pentru sumele câştigate în instanţă de cadrele didactice.
BRAŞOV. Marius Copil, al 175-lea jucător al lumii, joacă în această săptămână la BRD Braşov Challenger, turneu cu premii în valoare de 35.000 de euro plus ospitalitate.
Parafraza celebrei expresii îi aparţine unui strălucit profesor de drept de la Cluj şi se potriveşte din mai multe puncte de vedere politicii româneşti de după revoluţie. De-a lungul sfertului de veac scurs de la revoluţie, nu prea a contact cine a ştiut să adune voturile poporului, ci cine a ştiut să se folosească de ele, confiscându-le şi deturnându-le sensul.
NĂDLAC. Poliţiştii de frontieră de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Nădlac au reţinut doi cetățeni marocani care încercau să treacă ilegal frontiera cu Ungaria.
ARAD. Comisia de Competiţii din cadrul AJF Arad, coordonată de Dan Coman, a stabilit, prin tragere la sorţi computerizată, programul optimilor de finală ale Cupei României la fotbal, faza judeţeană, ediţia 2015-2016. Meciurile vor avea loc miercuri, 10 septembrie, ora 16, într-o singură manşă, eliminatorie, primele echipe având statut de organizatoare.
Local
Mai multe tentative de fraudă prin email sub identitatea unor bănci din România au fost raportate la DNSC.
ARADON Sport local
ARAD. Sala Sporturilor Victoria din oraşul nostru va deveni, în perioada 1–4 octombrie, scena uneia dintre competițiile importante dedicate tinerei generații de gimnaste ritmice din România - Campionatul Național pentru Junioare II, III și IV.
România
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost scos luni din sediul DIICOT având cătușe la mâini, după ce a fost reținut de procurori pentru 24 de ore în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri.
ARADON Sport local
Zeci de echipe din vestul țări, dar și maghiarii de la Bekescsaba au participat la competiție.