Înainte de a pleca de la Castelul Săvârşin, la sfârşitul verii, Familia Regală va inaugura Casa Musafirilor.
S-a hotărât ca ultimele două echipe din clasament să retrogradeze direct din liga a II-a, iar antepenultima să joace baraj.
Claudia Boghicevici consideră că şomerii ar putea fi stimulaţi să-şi găsescă de lucru dacă indemnizaţia de şomaj ar scădea treptat.
PIATRA NEAMŢ. Singurul club de box arădean care a avut reprezentanţi la „naţionalele” de seniori, Motorul Silva Lazăr, şi-a respectat blazonul, prin câştigarea a două medalii. Performerii se numesc Georgian Popescu (dublă legitimare cu Ploieşti) – argint, cat. 75 Kg şi Iulian Morar – bronz, cat. 60 Kg.
TIMIȘOARA. Orașul de pe Bega va găzdui, la finele acestei săptămâni, Balcaniada de volei pe plajă pentru seniori și juniori.
Local
Arhiepiscopia Aradului a fost reprezentată de trei elevi seminariști care s-au întors acasă cu un premiu III și două mențiuni.
România
Paul Bușe, patronul care a ucis o angajată gravidă folosind o drujbă și trei cuțite, a fost condamnat luni de Tribunalul București la închisoare pe viață.
Local
Cinci mandate de percheziție au fost puse în aplicare de oamenii legii din Arad, într-un dosar penal în care se cercetează punerea în circulație a unui produs purtând o marcă înregistrată identică sau similară cu un produs original.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad continuă colaborarea cu antrenoarea Tatiana Gallova și pentru sezonul viitor.