ARAD. Preşedintele PDL Arad, Gheorghe Falcă, face parte din consiliul de conducere al noului partid, alcătuit din reprezentaţi ai PNL şi PDL, condus de către cei doi copreşedinţi, Vasile Blaga şi Klaus Iohannis.
ARAD. Eurodeputatul PSD, Victor Negrescu, a fost prezent, la sfârşitul săptămânii, la Arad, Ineu şi Moneasa, avâna pe agendă deschiderea a două birouri europarlamentare, unul la Arad, la sediul PSD, iar celălalt la Ineu- în aceeaşi locaţie cu biroul deputatului Dorel Căprar, dar şi vizitarea staţiunii Moneasa.
Caransebeș. Azi, UTA Bătrâna Doamnă și-a măsurat foțele cu o echipă ce tocmai a promovat în liga secundă, FC Caransebeș, chiar pe terenul acesteia.
Becicherecul Mic. Antrenorul Dan Cuedan mai are mult de lucru la „reglajele” echipei sale, Șoimii Pâncota pierzând, sâmbără, din nou, un joc amical, de această dată la Becicherecul Mic, în fața echipei locale de divizia a III-a, Nuova Mama Mia. Înfrângerea a fost la limită, 0-1.
ARAD. Aseară, într-o atmosferă plină de fast, aspirantele la titlul de Miss Arad, s-au întrecut în a demonstra că merită să urce pe podium.
România
Reprezentanții PSD au făcut apel, miercuri, la liderii responsabili” să înțeleagă faptul că a-l susține pe Ilie Bolojan „până în pânzele albe” în fruntea unui guvern nefuncțional înseamnă a distruge orice șansă de scoatere a economiei din recesiune, cu un efect dramatic asupra vieții românilor, și i-au cerut premierului să își dea demisia.
Local
Voturile exprimate i-au atribuit lui Gheorghe Seculici încă un mandat de cinci ani în fruntea Camerei de Comerț Arad.
Local
Aproximativ 51 la sută din bugetul Județului Arad, pentru anul 2026, va fi direcționat către investiții.
1
ARADON Sport local
Omul care a reformat din temelii AJF Arad, nu a fost uitat de urmașii săi de la șefia fotbalului județean.
Evenimente
Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad și Penitenciarul Arad organizează un dublu eveniment, ce îmbină poezia și arta plastică într-un dialog al reflecției, creației și transformării personale.
Local
Bugetul este, în mare, la același nivel ca anul trecut, circa 68% din total fiind direcționat către investiții.
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel critică dur colaborarea dintre PSD și AUR, după depunerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Bolojan și atrage atenția că această alianță produce instabilitate politică și riscuri economice majore pentru România.
Evenimente
ARAD. Asociaţia Judeţeană de Întrajutorare a Pensionarilor (AJIP) Arad organizează, în data de 15 mai (o zi de vineri) „Balul Tinereţii”.