În luna martie, arădenii şi-au achitat cu prioritate datoriile mai vechi pe care le au la bănci.
ARAD. Discuţia secretă este un festival de literatură cu ambiţii internaţionale, având invitaţi de marcă din Statele Unite, Ungaria, Irlanda, Republica Moldova şi România.
Au participat în competiție peste 80 de piloți veniți de la 16 cercuri de carting din țară.
Sărbătoare, la două decenii de la terminarea facultății, pentru prima generație de absolvenți ai Facultății de Drept a UVVG.
ARAD. Poliţiştii au găsit doi bărbaţi care transportau ilegal peste patru kilograme de tutun. Cei doi sunt cercetaţi acum pentru comiterea infracţiunilor de contrabandă şi deţinere de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal.
Mapamond
Premierul britanic, Andy Burnham, a declarat că va prezenta, în cursul acestui an, opțiuni pentru relații mai strânse între Regatul Unit și UE, afirmând în cadrul conferinței Partidului Laburist că Brexitul a făcut „mai mult rău decât bine”, a consemnat dpa.
România
Ministerul Apărării Naționale a transmis, marți, că misiunea de cercetare în zona localității Gropeni, județul Brăila, s-a încheiat, militarii prezenți la fața locului identificând un crater și fragmente de dronă.
Local
Focul a izbucnit la o anexă de pe strada Baba Novac, iar la locul intervenției a fost alocate mai multe forțe de intervenție.
UT Arad
A fost 4-0 la pauză, acesta fiind și rezultatul final. Juniorii au intrat după pauză, când nu s-a mai marcat.
România
Președintele Nicușor Dan a declarat marți că este momentul ca actuala criză politică să se încheie, subliniind că alegerile anticipate nu reprezintă o soluție.