IPJ Arad anunță producerea unui alt accident în județ. Este vorba despre un eveniment rutier în care a fost implicată o șoferiță în vârstă de 23 de ani, din Archiș. Aceasta, potrivit IPJ Arad, se deplasa cu mașina dinspre Dealul Viilor spre Ineu, iar în momentul în care a pătruns în intersecția cu centura orașului, a intrat în coliziune cu un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat de 35 de ani, din Ineu.
Un conducător auto din Archiș a fost implicat într-un eveniment rutier, marți după masa, în urma căruia a fost rănit ușor un mopedist. Șoferul a încercat să modifice starea locului producerii accidentului, spune IPJ Arad. Pe lângă acest lucru, conducătorul auto a plecat de la locul accidentului fiind depistat de polițiști la domiciliul său. În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat că bărbatul consumase alcool. Ulterior s-a stabilit că și cel care se deplasa cu mopedul consumase alcool, iar, mai mult de atât, nu deținea nici permis auto.
România
Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național, după ce miercuri au fost demarate procedurile de pornire a reactorului, în urma întrunirii condițiilor minime necesare, potrivit SN Nuclearelectrica.
Mapamond
Peste 100 de mari companii europene au avertizat că propusele reforme ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) ar putea majora semnificativ costurile pentru industriile mari consumatoare de energie înainte ca ele să aibă resursele necesare pentru decarbonizare, ceea ce amenință investițiile și producția pe continent, transmite Reuters.
Local
În municipiu s-au înregistrat -3,3 grade Celsius, în timp ce în zonele deluroase din estul județului a fost mai cald.
România
Serviciul Român de Informații (SRI) anunță, joi seara, că au mai fost două amenințări cu bombe privind aeronave ce au aterizat pe Aeroportul Otopeni, una dintre ele vizând zborul KLM cu destinația Tel Aviv, care avea escală la București.
România
Premierul Luca Niculescu a anunțat joi că raportul cerut ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, privind situația financiară și fiscal-bugetară a țării va fi finalizat peste două săptămâni, adică „imediat după 15 noiembrie”.
4
România
Premierul Luca Niculescu a declarat, joi seara, că o decizie privind majorarea salariului minim pe economie în 2027 va fi luată după consultările cu sindicatele şi patronatele în cadrul Consiliului Naţional Tripartit, care urmează să fie convocat în această lună, şi după definitivarea datelor fiscal-bugetare de către Ministerul Finanţelor.
1
Mapamond
Parchetul sârb a ordonat joi ca șeful serviciilor secrete ale țării, apropiat de puterea naționalistă la final de mandat, să fie interogat privind acuzațiile de ingerință în alegerile legislative care s-au soldat în octombrie cu victoria mișcării studențești, relatează AFP.