Potrivit Institutului de Politici Publice București, două unități administrativ teritoriale din Arad sunt în incapacitate de a se susține singure.
Local
Poliţiştii de frontieră de la Nădlac II au depistat unsprezece migranți care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în compartimentul pentru marfă al unui automarfar.
Local
Conducătorul auto a recunoscut că a folosit numerele radiate ale unui camion pe care l-a înstrăinat, intenționând să le obțină și pentru actuala mașină, ce avea aceeași marcă.
ARADON Sport local
Antrenorul secund de la FCC UAV Arad a analizat evoluția din campionatul recent încheiat, care a adus medaliile de argint pentru „galben-albastre”.
Local
Cele mai multe intervenții au fost ale ambulanțelor SMURD, solicitate la 97 de cazuri.