Dreapta cere retragerea candidaturii lui Victor Ponta, stânga spune că lumea s-a săturat de minciunile lui Băsescu.
BOL. Tenismenul arădean Lucian Mihăilescu (38 de ani) a obținut rezultate bune la a noua ediție a turneului de veterani de la Bol (Croația), inclus în calendarul ITF.
Sunt membră a fidelă a Ligii Judeţene a Pensionarilor Arad şi, pe această cale, ţin să mulţumesc conducerii Ligii, în special domnului preşedinte Costică Corodescu, pentru activităţile deosebite pe care ni le oferă.
În perioada 12-17 septembrie, s-a desfăşurat în oraşul Antwerp, din Belgia Summitul Tinerilor Lideri Special Olympics. La acest summit au participat 11 delegaţii din 9 ţări, printre care şi România.
Mapamond
Premierul britanic, Andy Burnham, a declarat că va prezenta, în cursul acestui an, opțiuni pentru relații mai strânse între Regatul Unit și UE, afirmând în cadrul conferinței Partidului Laburist că Brexitul a făcut „mai mult rău decât bine”, a consemnat dpa.
România
Ministerul Apărării Naționale a transmis, marți, că misiunea de cercetare în zona localității Gropeni, județul Brăila, s-a încheiat, militarii prezenți la fața locului identificând un crater și fragmente de dronă.
Local
Focul a izbucnit la o anexă de pe strada Baba Novac, iar la locul intervenției a fost alocate mai multe forțe de intervenție.
UT Arad
A fost 4-0 la pauză, acesta fiind și rezultatul final. Juniorii au intrat după pauză, când nu s-a mai marcat.
România
Președintele Nicușor Dan a declarat marți că este momentul ca actuala criză politică să se încheie, subliniind că alegerile anticipate nu reprezintă o soluție.