O scurtă analiză a activității de deputat la jumătatea mandatului în Parlamentul României.
Un deputat, nici nu mai contează ce culoare politică are, a depus un proiect legislativ privind transhumanţa. La prima vedere, nimic neobişnuit, nimic spectaculos.În realitate, este doar un infim exemplu despre slugărnicia cu care diriguitorii României de după revoluţie au acceptat toate porcăriile nu doar impuse, ci şi doar sugerate de către Uniunea Europeană.
Traian Băsescu, Elena Udrea şi câţiva ciraci de-ai lor ţipă ca din gură de şarpe că actualii guvernanţi vor să subjuge justiţia, să desfiinţeze statul de drept.
BUCUREŞTI. În ciuda vremii potrivnice, cu aspect de toamnă, în bazinul din cadrul Complexului Sportiv Lia Manoliu din Capitală a continuat finalele Campionatului Naţional de înot pentru seniori şi juniori.
Marele premiu este un week-end de vară pentru două persoane la Hotel Parc Moneasa.
Președintele american Donald Trump a afirmat vineri că Iranul nu are „altă carte în mână” pentru a negocia decât Strâmtoarea Ormuz, transmite AFP.
Președintele parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, a cerut vineri un armistițiu în Liban și deblocarea activelor țării sale înaintea oricărei negocieri de pace cu Statele Unite, transmite AFP.
Prim-ministrul britanic Keir Starmer a reafirmat vineri că apartenența la NATO este „în interesul Americii”, după noile critici ale președintelui american Donald Trump, care amenință de mai multe luni cu părăsirea Alianței, transmite AFP.
Meteorologii anunță vreme în general mai caldă decât în mod obișnuit pentru următoarele patru săptămâni, în special în vestul țării și în regiunile intracarpatice, iar precipitațiile vor fi în mare parte apropiate de normal, însă sunt așteptate și perioade cu deficit de ploi în anumite zone.
UTA a semnat un contract de profesionist cu tânărul jucător din Academie!
Prim-ministrul ungar, Viktor Orban, și-a acuzat vineri adversarii, cu două zile înainte de alegerile legislative de duminică, că s-au angajat într-o „tentativă organizată de a folosi haosul, presiunea și demonizarea internațională pentru a inversa decizia poporului ungar”, relatează AFP și MTI.
4
Au trecut peste două decenii de când câștigătoarea sezonului regulat sub panoul feminin nu s-a calificat în marea finală.
Fostul mare fotbalist și antrenor Mircea Lucescu, decedat la vârsta de 80 de ani, a fost înmormântat, vineri, cu onoruri militare la Cimitirul Bellu din Capitală, la funeralii participând aproximativ 200 de persoane printre care oameni de fotbal, antrenori, jucători, conducători și iubitori ai fotbalului.