Aventură scurtă pentru tenismenul Marius Copil la ediția din acest an de la Australian Open, arădeanul fiind eliminat în turul secund al calificărilor, 3-6, 6-7(1) cu bosniacul M. Basic. Meciul a durat o oră și 16 minute, Copil suferind la serviciu, unde a avut un procentaj de 53% și doar 6 ași, pierzându-și de patru ori serviciul în fața ocupantului locului 137 ATP.
Preşedintele fondator al Asociaţiei „Vatra arădeană”, Ciprian Luca, deplânge situaţia „dezastruoasă” în care a ajuns sportul arădean şi spune că vinovat pentru aceasta este primarul Gheorghe Falcă, deoarece nu a folosit, precum alţi primari de municipii, portiţele legale pentru sprijinirea acestuia.
România
Doar doi miniştri propuşi în Cabinetul Mureşan au fost avizaţi favorabil, luni, în comisiile parlamentare reunite.
România
Partidul Național Liberal ia în considerare sesizarea Curții Constituționale pentru un conflict juridic de natură constituțională, în cazul în care Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan nu trece în Parlament, iar președintele țării nu convoacă alegeri anticipate, a declarat, luni, deputatul liberal Alexandru Muraru.
Mapamond
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut din nou apel luni la Israel să pună capăt „anexării progresive” a Cisiordaniei, calificând drept profund alarmant nivelul violenței în regiune, relatează France Presse.
Local
Șoferii care circulă pe drumurile naționale și pe autostrada de pe raza județului Arad vor fi întrebați de unde vin și unde merg.
2
Local
Încep marţi seara şi vor continua în cursul zilei de miercuri. Tratamentele vor fi efectuate prin termonebulizare.
Local
De asemenea, au avut loc discuții privind perspectivele și noile oportunități de colaborare dintre cele două municipalități.
Local
Administrația din Nădlac a obținut fonduri europene nerambursabile pentru transformarea a trei terenuri degradate în parcuri.
Local
Centrul de copii și tineri „Sfântul Ilarion Felea” din Parohia Arad Șega I a fost sfințit și inaugurat, duminică.
UT Arad
Unic în România! O societate de servicii de investiții financiare este noul partener al clubului.