ARAD. Ceea ce era de așteptat să se întâmple s-a întâmplat: criminalul de la Tauţ a fost arestat preventiv pentru 29 de zile de către judecătorii Tribunalului Arad. Magistraţii nu au avut de dat o decizie grea, ţinând cont de faptul că procurorii au probat crima cu sânge rece foarte uşor.
TIMIŞOARA. Magistraţii Curţii de Apel Timişoara au emis mandat de arestare pe numele lui Remus Văsuţ, tânărul de 20 de ani din Ghioroc, acuzat de terorism.
CHIŞINEU CRIŞ. Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore, iar ulterior a fost arestat preventiv pentru că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o fetiţă în vârstă de 13 ani.
Deşi a fost condamnat pentru fapta sa şi şi-a ispăşit pedeapsa, hackerul Victor Faur riscă, dacă nu se intervine, să mai fie judecat încă o dată. Acum, de către americani!
Tânărul arădean în vârstă de 23 de ani, reţinut pentru că sub patul lui s-au găsit aproape şapte kilograme de cannabis, a fost arestat preventiv.
Mapamond
Țările europene nu sunt suficient pregătite pentru a contracara atacurile cu drone lansate de Rusia și nu pot atribui în mod clar în prezent aceste atacuri, conform unui studiu realizat de Institutul Internațional pentru Studii Strategice (IISS), cu sediul la Londra, publicat duminică, relatează dpa.
România
Rezultatele extragerilor din data de 09-08-2026 sunt următoarele:
România
Trei tineri, cu vârste de 18, 22 și 24 de ani, din comuna Recea-Cristur, județul Cluj, au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, fiind acuzați că s-au aflat printre persoanele care au atacat sâmbătă o ambulanță, după o dezinformare pe TikTok.
1
ARADON Sport local
Şi băieţii de la CS ProVolei Arad au devenit vicecampioni naţionali la Under 16.
Local
Turnul de Apă din Arad rămâne cu lacătul pe poartă și cu ușa încuiată. Tânăra arhitectă Ada Jianu, însă, îi vede potențialul și ne vorbește despre ce s-ar putea face cu turnul și zona din jurul acestuia.
9
România
Radu Miruță, Ministrul interimar al Apărării, dar și al Transporturilor, a anunțat că nivelul Dunării a crescut cu opt centimetri în zona centralei nucleare de la Cernavodă, ceea ce asigură funcționarea în continuare a acesteia, urmare a operațiunii derulate de specialiști.