CĂLIMĂNEŞTI. Zilele trecute, în staţiunea vâlceană Călimăneşti s-a încheiat prima mare competiţie de şah a anului 2012 – Concursul Naţional de şah şcolar ”Elisabeta Polihroniade”. Au participat cei mai buni copii din ţară, turneul desfăşurându-se pe parcursul a 9 runde pe cinci categorii de vârstă: 7, 9, 11, 13 şi 15 ani.
ARAD. „Europenele” din Polonia i-a adus Danei Dodean (CS Municipal) două medalii de argint, în proba pe echipe şi dublu feminin.
GDANSK. A treia medalie europeană consecutivă obţinută de perechea Dana Dodean – Eliza Samara. După aurul din 2009 şi bronzul din 2010, cele două admirabile sportive au cucerit argintul în proba de dublu a Campionatului European de tenis de masă din Polonia.
Arad.Pentru al doilea an consecutiv, Spiridon Stanciu aduce o medalie de arginte pentru luptele arădene la nivel de echipe.
BOTOŞANI. Patru sportivi de la CS Municipal şi CS AMEFA au urcat pe podiumul „naţionalelor” de juniori.
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).