aradon.ro Web analytics


ARAD. Circuitul WIK Power din Arad a fost, recent, gazda ultimelor tururi din Campionatul Național de Supermoto pentru seniori, câștigat de un timișorean de numai 15 ani, Vlad Neaga (CS Dumbrăvița), arădeanul Sorin „Ariciu” Trăistaru obținând titlul de vicecampion național.
ARAD. Circuitul VIK Power din oraşul nostru a găzduit prima etapă din cadrul CN Supermoto. Favoritul publicului, de trei ori câştigător al titlului naţional, Sorin Trăistaru, allias „Ariciu”, a făcut spectacol pe două roţi, trecând primul linia de sosire în ambele manşe.
ARAD. În avanpremiera etapei din cadrul Campionatului Mondial de Supermoto (16-18 mai), în acest sfârşit de săptămână pe noua pistă a Circuitului VIK Power din oraşul nostru va avea loc deschiderea sezonului naţional de Supermoto.
ARAD. O delegație a Federației Internaționale (FIM) de Motociclism va fi prezentă, la finele acestei săptămâni, în orașul nostru, pentru a omologa traseul pe care se va disputa etapa arădeană din Campionatul Mondial de Supermoto, programată în perioada 16-18 mai.
Pasionaţii motociclismului sunt invitaţi, în acest week-end, pe circuitul VIK Power, la un regal pe două roţi organizat de CS Arici Supermoto, care va cuprinde etapele trei şi patru din cadrul Campionatului Naţional de Supermoto, respectiv, etapele doi şi trei din CN de scutere şi viteză pe motodrom, juniori II şi III.

România

România trece la ora de iarnă. Ceasurile se dau înapoi, iar românii vor dormi cu o oră în plus
Românii vor trece la ora de iarnă în noaptea de 24 spre 25 octombrie. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, iar ziua de duminică va avea 25 de ore. Schimbarea vine la cea mai timpurie dată posibilă potrivit regulilor europene.

Evenimente

Zile pline de artă, în Arad
Galeria de artă After 5 Art Escape, de pe strada Ștefan Cicio Pop, organizează o nouă ediție a Nopții Albe a Galeriilor în Arad. Ateliere ale artiștilor și spații expoziționale își deschid ușile în fața arădenilor.

Local

Încă 4 milioane de lei pentru Teatru și Filarmonică
Teatrul Clasic „Ioan Slavici” și Filarmonica Arad primesc peste 4 milioane de lei, împreună, de la Guvern.

România

Modificări majore pe piața comerțului: adio mesaje înșelătoare!
Legea privind combaterea practicilor comerciale incorecte și ordonanța privind drepturile consumatorilor au fost modificate.

Evenimente

Promenada Inimilor, sâmbătă în Arad
Sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 11:00, arădenii sunt invitați să facă pași împreună pentru sănătatea inimii.

Local

Ionel Schlesinger, fostul președinte al Comunității Evreilor din Arad, a murit
Președinte al Comunității Evreilor din Arad timp de mai bine de două decenii, inginerul Ionel Schlesinger a murit la vârsta de 87 de ani.

ARADON Sport local

Concurs de orientare: Cupa Zărandului, ediţia 80
Evenimentul organizat de Condor Club Arad va avea loc în weekend, în zona Lipova.

România

Mureșan - noi critici la adresa PSD: Acest partid este periculos. Nu trebuie să decidă viitorul țării
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a lansat marți noi critici la adresa liderului social-democrat Sorin Grindeanu, susținând că „PSD nu trebuie să decidă viitorul țării și al oamenilor cinstiți”. 2

România

MApN: O dronă ce evolua la nord de Isaccea, în proximitatea frontierei cu Ucraina, detectată de radare. Mesaj RO-ALERT în Tulcea
O dronă ce evolua la nord de Isaccea, în proximitatea frontierei fluviale cu Ucraina, a fost detectată, în noaptea de luni spre marți, de radarele Ministerului Apărării, două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole fiind ridicate de la sol pentru monitorizarea situației. 1

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.